România vorbește astăzi tot mai mult despre stabilitate și tot mai puțin despre destin. Despre absorbție și tot mai puțin despre construcție. Despre reforme și tot mai puțin despre direcție. Limbajul public al ultimelor decenii a devenit aproape integral tehnocratic, birocratic și administrativ, ca și cum marile întrebări despre poziția țării într-o lume aflată într-o transformare violentă ar fi fost înlocuite de o succesiune nesfârșită de proceduri, condiționalități, ținte fiscale și mecanisme de conformare. Și poate că tocmai aici se vede cel mai clar schimbarea profundă prin care trece România: nu în statisticile economice și nici măcar în crizele sale politice repetitive, ci în faptul că statul și elitele sale par să fi abandonat treptat ambiția de a mai gândi viitorul în nume propriu.
În timp ce lumea intră într-o nouă etapă de confruntare pentru resurse, tehnologie, infrastructură energetică și control cognitiv, România continuă să funcționeze mai ales ca un spațiu de adaptare la marile decizii formulate în exterior, deși poziția sa geografică, resursele naturale, accesul la Marea Neagră și rolul strategic pe care îl ocupă între Est și Vest îi oferă o relevanță mult mai mare decât aceea a unei simple periferii administrative. Paradoxul românesc al ultimelor decenii stă tocmai în această contradicție dintre potențial și reflexul aproape permanent al dependenței intelectuale, dintre avantajele istorice evidente și dificultatea de a le transforma într-un proiect coerent de putere economică și strategică.
„România dintre imperii” este o serie de eseuri despre această tensiune profundă dintre geografie și slăbiciune strategică, dintre resurse și incapacitatea de a construi direcție, dintre integrarea occidentală și pierderea lentă a reflexului de autonomie intelectuală. Textele nu urmăresc doar actualitatea economică sau politică imediată, ci sensul mai larg al transformărilor care reorganizează lumea contemporană: declinul modelului european, competiția pentru tehnologie și infrastructură critică, degradarea elitelor, ascensiunea marilor ecosisteme corporatiste globale, mutarea puterii dinspre state către rețele capabile să producă idei, consens și control asupra imaginarului colectiv.
În centrul acestei serii se află convingerea că adevărata vulnerabilitate a unei națiuni nu începe atunci când pierde resurse sau capital, ci atunci când încetează să mai producă idei despre propriul său viitor și ajunge să trăiască aproape exclusiv în limbajul, conceptele și prioritățile formulate în alte centre de putere.
Laurențiu Ciornei este director editorial al revistei Economistul, doctor în economie la Academia Română, cu formare interdisciplinară în economie, drept, silvicultură, management și dezvoltare durabilă.
A urmat programe de specializare și cursuri postuniversitare în jurnalism, economie narativă, metodologia cercetării științifice și soluții bazate pe natură, în centre academice și universitare din Elveția, Statele Unite, Marea Britanie și Suedia. În prezent este cercetător științific și director în cadrul Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”/Academia Română, coordonând Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu”, precum și secretar general al Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale.
Activitatea sa editorială și de cercetare este orientată către economia strategică, competitivitate, politici publice și relația dintre dezvoltare, resurse naturale și transformările societale contemporane.
