PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA

Date:

PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA ajunge la Constanţa, acolo unde va avea loc ultima ediție a seriei de dezbateri organizate pe parcursul ultimilor doi ani de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), cărora, li s-a alăturat, din 2020, Confederația Patronală CONCORDIA, ca partener strategic.

Importanța învățământului şi adaptarea la nevoile reale ale economiei au fost subiectele principale ale dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ organizate până acum şi deschid agenda subiectelor ce vor fi discutate în cadrul conferinţei ce va avea loc la Constanţa, Universitatea “Ovidius”, în data de 7 iulie 2020. Ne-am propus ca dezbaterile să aibă loc în marile centre universitare din ţară, precum Cluj-Napoca, Iași, București, Timișoara, Braşov şi Constanţa, pentru că o corelare a necesităților de pe piața muncii cu sistemul educațional este primordială în elaborarea unei strategii eficiente a forței de muncă din România.

,,Sperăm ca toate aceste discuții să nu rămână unele sterile! Ne dorim ca, la finalul acestor doi ani de dezbateri, concluziile și soluțiile constatate să se concretizeze într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanți, care să fie înaintat Guvernului României. Documentul va include principalele soluții identificate de mediul antreprenorial pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, precum și asupra nivelului de trai al românilor. Memorandumul reprezintă un prim pas, făcut la inițiativa mediului privat, împreună cu sindicate și autorități locale și centrale, spre o Strategie coerentă a forței de muncă pe termen mediu și lung. Ne mai dorim ca, alături de decidenții politici, să stabilim un set comun de obiective și soluții, să elaborăm această Strategie privind politica de ocupare a forței de muncă și, în final, privind creșterea calității vieții în România”, a declarat Cristina Chiriac, președintele CONAF.

Am pornit dezbaterile PACTUL PENTRU MUNCĂ de la realitățile cu care ne confruntam anul trecut: o forță de muncă insuficientă și slab calificată. Milioane de români, unii dintre ei extrem de bine pregătiți, au părăsit țara pentru societăți și economii mult mai bine așezate. Astăzi, avem o nouă realitate, excedent de forță de muncă, mulți români, inclusiv dintre cei foarte bine pregătiți, s-au întors acasă! În 30 de ani, România a pierdut peste 1,5 milioane de școlari, la toate nivelurile, ceea ce ne determină să gândim un plan de măsuri imediate. Un prim pas a fost făcut deja prin semnarea de către CONAF, Ministerul Educaţiei şi FPPG a PACTULUI PENTRU EDUCAŢIE ANTREPRENORIALĂ”, a mai precizat Cristina Chiriac.

Potrivit INS, dacă în anul școlar 1990/1991 populația școlară era de 5.066.031 persoane, în anul școlar 2019/2020 populația școlară a scăzut cu 1.539.842 persoane, până la 3.526.189. De asemenea, dacă, la momentul aderării la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România avea o populație școlară în număr de 4.404.581 persoane, acum are cu 878.392 școlari mai puțini. În ceea ce privește numărul celor care au urmat o școală profesională, Statistica arată că, în anul școlar 1990/1991 un număr de 365.860 elevi urmau cursurile acestui tip de învățământ, în 2007/2008 – 220.335 elevi, iar în 2019/2020 – 100.775 elevi, de circa 3 ori mai puțini față de începutul anilor ’90. Îmbucurător este faptul că a crescut, în schimb, numărul de studenți: în anul școlar 1990/1991, la nivelul întregii țări, erau 192.810 studenți, în 2007/2008 – 907.353 studenți, iar în 2019/2020 – 543.299 studenți.

Pentru ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, educația e prioritară atât prin proiectele destinate dezvoltării competențelor digitale ale tinerilor din toate formele de învățământ, cât și prin planurile sale de dezvoltare. Mihai Matei, președintele ANIS și membru al bordului CONCORDIA, crede că un sistem educațional performant este cheia transformării României într-un centru tehnologic european: „Trebuie să începem cu toaletele din curte, nu cu tabletele, dar să ne și adaptăm nevoilor de acum. Să le dăm șansa tinerilor să se formeze pentru viitor, nu pentru prezent. Industria IT are un potențial de creștere enorm, iar noile generații pot fi motorul acesteia, dacă școala se adaptează nevoilor lor. E o responsabilitate comună, a autorităților și a celor din industrie, ca învățământul să se adapteze nevoilor pieței muncii. Confederația Patronală Concordia are un grup de lucru care elaborează strategii de susținere a învățământului profesional și tehnic, inclusiv dual, dar și parteneriate cu instituțiile de învățământ superior. Este vital să contribuim la schimbare.”

Pe de altă parte, Peter Rudolf Zeilingerreprezentantul FPPG  subliniază faptul că urmează o perioadă dificilă pentru România din punct de vedere economic, însă, există soluţii de luat în considerare. “Toate analizele și prognozele pentru următoarea perioadă nu sunt foarte optimiste. Prin urmare, trebuie luate măsuri urgente. Ritmul în care se va produce redresarea economică la nivel național se află în acest moment în mâinile decidenților politici. Guvernul a avut un rol important pe durata stării de urgență prin susținerea șomajului tehnic, dar flexibilizarea pieței muncii prin introducerea modelului german Kurzarbeit ar aduce avantaje deosebite atât la nivelul angajaților și angajatorilor, cât și în termeni de economii la bugetul de stat. Observăm modele foarte eficiente puse în practică de alte țări ce ar putea fi preluate cu un deosebit succes și în România, un alt exemplu îl reprezintă digitalizarea la nivelul instituțiilor, dar și la nivelul industriei ce ar aduce beneficii semnificative tuturor.”

La dezbatere vor fi prezenţi reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în piața muncii: antreprenori şi manageri ai unor companii naţionale şi multinaţionale, patronate, mediu academic și autorități locale. De asemenea, la discuţiile PACTUL PENTRU MUNCĂ vom avea opinia Băncii Mondiale.

Astfel, la dezbaterile de la Constanța sunt aşteptaţi Ludovic Orban – Prim-Ministru al României şi Marius Horia Țuțuianu – Președinte al Consiliului Județean Constanța, alături de următorii participanţi: Cristina Chiriac – Președinte fondator al CONAF, Dragoș Pîslaru – Membru al Parlamentului European, Florin Jianu – Președinte al CNIPMMR, Peter Rudolf  Zeilinger – reprezentant al FPPG, Magda Volonciu – Fondator, Partener coordonator Magda Volonciu & Asociații, Mohammad Murad – Preşedinte al FPTR, Sorin Rugină – Rectorul Universității “Ovidius” din Constanța, Mihai Matei –  Preşedinte al ANIS, membru al Consiliului Director CONCORDIA, Călin Ile – Președinte al FIHR, membru în boardul CONCORDIA, Radu Burnete – Director Executiv CONCORDIA, Cosmin Ghiță – CEO Nuclearelectrica, Petru Rușeț – CEO Siemens Energy, Andrei Dospinescu – Economist, Banca Mondială, Ovidiu Cupșa – Director General CERONAV, Gabriel Daraban – CFO Oil Terminal, Roxana Popescu – Managing Partner KeysFin, Mihaela Proicea – președinte sucursală CONAF Constanța, Daniel Apostol – Director Relații Externe FPPG.

Pe lângă subiectele menționate, vor fi abordate problemele cu care se confruntă în acest moment piaţa forţei de muncă din România, în vederea indentificării unor soluţii viabile şi eficiente, pentru depăşirea situaţiei actuale.

La finalul conferinţei Cristina Chiriac, preşedintele CONAF, împreună cu Daniel Apostol, Director Relații Externe al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), vor prezenta concluziile dezbaterilor. Moderatorul conferinţei va fi Adrian Maniuţiu, fondator EM360.

Conferinţa PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA va fi organizată la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Corp A, Aleea Universității 1, începând cu ora 10.00.

Dezbaterile vor fi transmise în direct pe 16 platforme online (Website/Youtube/Facebook): CONAF, FPPG, Gaz de România, Confederația Patronală CONCORDIA, EM360, Profit.ro, Ziarul Bursa, BiziLive.ro, NewsNational, Ingenius Live, Radar de Media, Iubim Brașovul, Antena 3 Constanța, KeysFin, Universitatea „Ovidius”, City Press Tv.

Având în vedere restricțiile cauzate de epidemia mondială de coronavirus, în spațiul amenajat pentru dezbateri din incinta Universităţii “Ovidius”, vor fi prezenți doar vorbitorii și reprezentanții mass-media (într-o zonă special amenajată, respectând condițiile impuse de legislația în vigoare).

Cei care doresc să se alăture dezbaterilor, reprezentanți ai companiilor, micii întreprinzători etc., pot interacționa cu speaker-ii prin intermediul platformelor online, conectându-se la videoconferință cu ajutorul unui PC / laptop sau smartphone, toate informațiile utile putând fi regăsite pe www.conaf.ro.


Partenerii principali ai dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ sunt EM360 și KeysFin, iar parteneri ai evenimentului sunt Universitatea “Ovidius” din Constanța, Asociația pentru Educație Antreprenorială, Silver Mountain și Ab Traduceri.

Sponsori principali: OMV Petrom, Romgaz și Nuclearelectrica, iar sponsori ai evenimentului sunt Siemens Energy, D.O. Security, Olympus Foods Romania, Angelo, Baque Cafe, Euro Insol, Beach Rooms Hotel Mamaia.

Parteneri media: Adevărul, AGERPRES, Ziarul Bursa,  News National, Canal 33, Radio România Constanța FM, Capital, EVZ.RO, Profit.ro, Focus Energetic, Revista CARIERE, Energy Industry Review, Energynomics, Insight TAROM, MONEY.ro, The Diplomat-Bucharest, Transilvania Business Magazine, BiziLive TV, Ingenius Live, ANAA, ADAA, Ziare.com, Business24, Ultima oră, Antena 3 Constanța, Litoral Tv, Gazeta de Năvodari, Radio C FM, Bună ziua Bistrița, Radio Brașov, Radio Mix 93,1, Mixtv Brașov, La pas prin Brașov, Iubim Brașovul, Brașov.net, NewsBV, Transilvania 365, Mujer.ro, Fashion8.ro, Wall-Street.ro, Radar de Media.

Informaţii suplimentare privind proiectul iniţiat de CONAF şi FPPG, sunt disponibile pe www.conaf.ro și www.fppg.ro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune”

Industria de asigurări a luat nota cu profunda...

Digitalizarea raportărilor fiscale – etapele anului 2024. Ce schimbări apar la e-Factura?

de Victoria Dobre, Senior Manager și Ștefan Machidon,...

Costul proprietății – mai scump din 2025 pentru toți. De ce și cum?

de Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și...

Criza energetică a Europei a fost învinsă în primul rând datorită, reducerii voluntare a consumului de energie 

În februarie 2024 Comisia Europeană a recomandat statelor membre...