A fost fondată Universitatea Civică Europeană

Date:

Proiectul CIVIS – Universitatea Civică Europeană a fost înscris în cadrul call-ului inițiativei Erasmus+ pentru universități europene.

CIVIS – Universitatea Civică Europeană este formată din Universitatea Aix Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania) şi este definit de fondatori ca „un spațiu universitar integrat în care studenții, cadrele didactice, cercetătorii și personalul auxiliar se bucură de mobilitate și colaborează la fel de liber precum o fac în instituțiile de proveniență”. Un punct forte al consorțiului îl constituie „distribuția teritorială a celor opt universități pe continentul european, de la nord la sud și de la est la vest”.

Oferind aceste informaţii Universitatea din Bucucreşti subliniază: „Una dintre prioritățile noastre va viza abordarea provocărilor societale majore ale secolului XXI, pornind de la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă definite de ONU. Astfel, ne dorim să promovăm o abordare bazată pe competitivitate, centrată pe elementele componente ale triunghiului cunoașterii: educația, cercetarea și inovarea. În acest sens, vom facilita accesul la resurse educaționale, științifice și civice, în deplin acord cu principiile cadru exprimate în programele Open Science și Open Educational Resources. A fi o universitate civică înseamnă a acționa atât la nivel local, cât și la nivel global. Din perspectivă locală, ne vom direcționa energiile pentru a avea un impact direct în comunitățile noastre, cu intenția de a întări implicarea și relevanța socială, culturală și economică a universităților CIVIS la nivel regional. Zona mediteraneană și Africa se vor afla în centrul strategiei noastre globale. În acest sens, credem cu tărie că viitorul Europei și cel al Africii sunt interconectate. Ne vom asigura că distribuția geografică a universităților noastre pe axa Marea Baltică – Marea Mediterană –

Marea Neagră, împreună cu experiențele comune și relațiile strânse cu partenerii noștri din Sud vor genera beneficii pentru ambele continente pe termen lung. Astfel, CIVIS își propune să devină un punct de referință în ceea ce privește legăturile europene cu regiunile mediteraneană și africană, în cercetare, educație și inovare. Vom implica toate părțile interesate de viața comunităților noastre academice în configurarea orientării și a activităților consorțiului; studenții, cercetătorii, personalul auxiliar și partenerii noștri vor participa în mod activ la modelarea CIVIS și vor contribui la viitorul acestuia.  Guvernanța CIVIS va reflecta voința noastră comună de a angaja o abordare incluzivă de tipul bottom-up. CIVIS își propune să contribuie la crearea unei viziuni noi a învățământului superior european și își va dezvolta propriile acțiuni pe termen lung urmărind acest deziderat”.

Principalul canal de comunicare al consorțiului este site-ul CIVIS: www.CIVIS.eu.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Colliers: Prețul locuințelor ar putea crește mai rapid decât salariile  

Scăderea autorizațiilor pentru proiecte rezidențiale și, implicit, a ofertei,...

Top acțiuni deținute de utilizatorii eToro în T3: investitorii individuali susțin acțiunile europene și cumpără acțiunile CrowdStrike și Intel 

Investitorii individuali au achiziționat acțiuni europene în acest trimestru,...