Acoperirea riscurilor asociate Covid-19, prelungită în primul semestru din 2021

Date:

Compania de asigurări de viață Aegon România, parte a grupului financiar internațional Aegon, anunță că a prelungit cu șase luni decizia de a nu aplica excluderea riscului pandemiei la niciunul dintre produsele din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire. Este o măsură excepțională, luată la finele lui aprilie 2020, cauzată de numărul mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus; deși se referea doar la 2020, s-a decis aplicarea și în primul semestru din 2021. 

Sînziana Maioreanu (foto), director general al Aegon România: „Am luat decizia de a ne despăgubi clienții în cazul îmbolnăvirii cu noul coronavirus încă din primul semestru din 2020, deoarece, în asemenea situații, trebuie să fim solidari, să ne sprijinim cu tot ceea ce putem. Decizia luată atunci a oferit deja sprijin familiilor unora dintre clienții noștri care, din nefericire, au pierdut lupta cu această boală. Deși sunt încrezătoare că numărul de îmbolnăviri va rămâne sub control în România, am decis să continuăm să sprijinim clienții afectați de Covid-19, până la finele lui iunie 2021. Astfel, măsura de eliminare a excluderii de despăgubire în caz de pandemie din asigurările noastre de viață va rămâne în vigoare. Este important ca toți clienții noștri să știe că le vom fi alături până reușim să depășim cu toții această situație fără precedent. Cred că deja se vede limanul, dar e bine să fii asigurat, lucru pe care noi îl știm prea bine! Încă de la jumătatea lui martie 2020, am decis ca echipa Aegon România să lucreze de acasă, pentru a ne proteja cei 150 de colegi, colaboratorii, partenerii și, desigur, clienții. Vom continua în acest sistem, până vom fi convinși că este sigur să ne întoarcem la sediu. A trecut un an de când muncim astfel și am reușit să adaptăm perfect instrumentele online și fluxul de lucru pentru a ne îndeplini îndatoririle optim și fără întârzieri. Chiar dacă sperăm să ne putem vedea în realitate cât mai repede, suntem pregătiți să ne desfășurăm activitatea la cote maxime, de la distanță, atât cât va mai fi nevoie”. 

Aegon România precizează că „a decis atât prelungirea acestei măsuri, prin care își arată suportul față de clienți, cât și a sistemului de muncă de la distanță, destinat protecției angajaților, colaboratorilor și a tuturor persoanelor care ar fi venit în sediul local al Aegon”.

Aegon România reamintește că „face parte dintr-unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viață, planuri de pensie și soluții pentru investiții. Aegon are, la nivel mondial, o tradiție de peste 175 de ani și este prezent în peste 20 de țări. În total, cei peste 28.000 de angajați ai companiei oferă servicii financiare pentru 29,9 milioane de clienți din Europa, Asia și America. Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin compania de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienți și 150 de angajați”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...