Acord pentru educație financiară

Date:

Ministerul Educației Naționale, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor au încheiat un acord de colaborare pentru activități comune de educație financiară și pentru elaborarea Strategiei naționale de educație financiară (SNEF).

Obiectivul acordului îl reprezintă „dezvoltarea, însușirea și aprofundarea unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte”.

Vor fi elaborate o „carte albă” în domeniu, care va cuprinde „lista actorilor angrenați în activități sau proiecte din domeniul educației financiare”, precum și un “studiu național referitor la nivelul actual al cunoștințelor din domeniul educației financiare”.

Concret, „la nivelul învățământului primar, Acordul recomandă includerea disciplinei opționale Educație financiară în oferta educațională a unităților de învățământ și sprijinirea predării acesteia, prin inițierea și dezvoltarea unor activități specifice. La nivelul învățământului gimnazial și liceal, semnatarii ȋşi propun să asigure suportul în formarea cadrelor didactice care vor preda disciplina Educație economico-financiară pentru clasa a VIII-a, respectiv să susțină prezentări ȋn faţa elevilor, pe teme specifice educației financiare. La nivel universitar, vor fi diseminate, în cadrul universităților partenere, informații de actualitate privind principalele decizii și evoluții din domeniul financiar. Totodată, vor fi susținute prezentări adresate studenţilor în cadrul unor programe pe teme specifice educației financiare și vor fi realizate proiecte dedicate cadrelor didactice universitare. Pentru adulți vor fi realizate campanii de informare, dedicate diverselor grupuri țintă identificate”. Vor exista o platformă online comună şi vor fi distribuite gratuit DVD-uri, cărți, pliante, broșuri etc. Va fi constituit Comitetul pentru educație financiară. Acordului are durata de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire prin decizia partenerilor.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...