Retrogradarea ratingului de țară poate scufunda China într-o mare de datorii

Date:

Agenția de evaluare Moody’s Investor Service a revizuit în scădere ratingul Chinei la creditele pe termen lung în moneda locală și în valută, de la „Aa3” la „A1”, cu perspectivă negativă, pe fondul îngrijorărilor legate de încetinirea creșetreii economce, anunță agențiile de presă internaționale.

Este prima reducere a ratingului operată de Moody’s după 1989 pentru ratingul datoriei Chinei, pe considerentul că Beijingului îi va fi dificil să mențină echilibrul, păstrând în același timp ritmul ridicat al creșterii economice și solvabilitatea sistemului bancar.

Ca răspuns la anunțul făcut de Moodys, Ministerul de Finanțe al Chinei a acuzat agenția de rating că a utilizat „o metodologie inadecvată” care a condus la retrogradarea ratingului datoriei, afirmând că firma a supraestimat dificultățile cu care se confruntă economia chineză și a subestimat capacitatea țării de a implementa reformele economice, conform Reuters.

Datoria totală a Chinei se ridică la 300% față de PIB. Iar o asemenea povară a împrumuturilor a condus în cazul altor state la intrarea în incapacitate de plată. Însă avantajul Chinei este dat de uriașa rezervă valutară de 3.000 mii de miliarde de dolari, excesul de lichiditate din economie fiind estimat la 18.000 miliarde de dolari.

„Economia chineză a debutat foarte bine în acest an, ceea ce arată că reformele încep să-și arate efectele”, se arată în declarația ministrului de Finanțe. Ceea ce uită să spună este faptul că tot în primul trimestru din acest an au fost injectate sume record în economie, sub forma împrumuturilor. Iar odată ce injecțiile financiare s-au diminuat și ritmul de creștere a încetinit în cel de al doilea trimestru.

Totodată, Moody’s a retrogradat miercuri ratingurile a 26 de emitenți corporativi nefinanciari și de infrastructură deținuți de stat, laolaltă cu filialele lor. De asemenea, ratingurile mai multor bănci autohtone au fost scăzute, inclusiv ratingul depozitelor pe termen lung de la Bank of China Limited de la A1 la A2. Și Hong Kong este în pericol de a i se diminua ratingul, din cauza că tendința creditelor din China va continua să aibă un impact semnificativ asupra profilului de credit al Hong Kong-ului datorită legăturilor strânse economice, financiare și politice cu continentul.

Moody’s precizează că importanța pe care o acordă autoritățile chineze pentru menținerea unei creșteri robuste implică continuarea politicii acordare de stimulente financiare, iar astfel de cheltuieli guvernamentale ar contribui la creșterea datoriei în întreaga economie.

„Ne așteptăm ca datoria directă a guvernului să crească treptat către 40% din PIB până în 2018 și mai aproape de 45% până la sfârșitul deceniului”, se arată în raportul agenției de rating. La sfârșitul anului trecut datoria publică reprezenta 37% din PIB

Ponderea datoriei publice în PIB, poate părea redusă, mai ales dacă o raportăm la normele UE care impun o limită de maximum 60% din PIB.

Însă aproximativ 200% din datoriile corporative aparțin în mare parte de entități care sunt întreprinderi de stat și pe care guvernul le refuză să le închidă de temerea izbucnirii de revolte în masă, nesupunere civilă și chiar de război civil. Drept rezultat, practic toată datoria corporativă a Chinei este de fapt suverană, garantată de către guvern.

În plus, China respinge prognoza Moody’s, care prevede încetinirea ritmului de dezvoltare economică în următorii cinci ani la 5% din cauza reducerii populației active și continua scădere a producției industriale. Prognozele oficiale mizează pe creșteri economice de peste 6,5% până în 2020.

Retrogradarea ratingului pentru datoriile pe termen lung va forța companiile chinezești să se împrumute de piața internă întru-cât dobânzile vor crește pe piețele externe. Aceasta va pune presiune și mai mare pe sistemul bancar autohton crescând riscul industriei financiare, se arată într-o analiză Bloomberg.

Cu majorarea gradului de îndatorare acasă, însoțită de încetinirea dezvoltării economiei există riscul „intrării într-un cerc vicios”, a declarat pentru Bloomberg Khoon Goh, șeful diviziei de cercetare de la Australia&New Zealand Banking Group. El spune că cele mai afectate de decizia Moodys vor fi întreprinderile de stat și dezvoltatorii imobiliari. De asemenea vor avea de suferit companiile aeriene și de shiping. Acestea din urmă se împrumută masiv pentru achiziția de mijloace de transport: aeronave și vapoare.

Economia Chinei a crescut cu 6,7% în 2016 comparativ cu 6,9%, anul anterior, cea mai slabă creştere înregistrată în ultimii 27 de ani.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

JT GRUP OIL încheie primul semestru cu afaceri de 108 milioane lei și un profit net de 2,58 milioane lei

JT GRUP OIL, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator...

Analiză Storia – Cum au evoluat prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și...

Evoluția pieței românești de fuziuni și achiziții în primele 9 luni ale anului 2024

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a...