Alfredo Seafood, susţinere pentru industria piscicolă autohtonă

Date:

Alfredo Seafood – importator, procesator şi distribuitor de prim rang de produse din peşte şi fructe de mare – derulează din acest an un parteneriat cu mai multe păstrăvării din zonele alpine ale Carpaților Meridionali pentru susţinerea producției de pește din ţşara noastră. Mihai Cristian Dărmănescu,  fondatorul companiei Alfredo Seafood, ne oferă detalii: „Am inițiat parteneriatul cu trei ferme românești, tocmai pentru că recunoaștem calitatea peștilor crescuți acolo și pentru că ne dorim să susținem producția locală, în calitatea noastră de procesatori și distribuitori. Astfel, noi venim cu know-how-ul pe partea de ambalare și distribuție în marile lanțuri de retail, iar fermierii aduc produse proaspete și de o calitate extraordinară, pe care am verificat-o în prealabil. Păstrăvul furnizat de fermierii români este inclus în gama Gata de Gătit a mărcii Alfredo Seafood”.

Alfredo Seafood semnalează că numai aproximativ 15% din peștele de pe piaţa românească este producţie autohtonă. „Cea mai mare parte din peștele vândut în România provine din afara țării, nu pentru că noi, companiile active pe această piață, nu ne-am dori să aducem mai mult pește de proveniență locală, ci pentru că nivelul producției este foarte mic”, spune Mihai Cristian Dărmănescu. Cel mai mult cantitativ şi valoric din ce se pescuieşte la noi se vinde crapul (20 milioane euro, 10.000 tone, dintr-o piaţă totală de 100.000 tone), urmat de caras, șalău, știucă etc. Specialiştii Alfredo Seafood evidenţiază păstrăvul drept peștele cu cea mai gustoasă și mai nutritivă carne; anual se pescuiesc între 1.000 și 1.500 tone; de asemenea, păstrăvul este peștele românesc cu cel mai bun potențial de export, în Germania, Polonia, Franța etc.

În ansamblu, produsele Alfredo Seafood „sunt distribuite în cele mai importante lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din ţară. Printre acestea se numără: Kaufland, Carrefour, Mega Image, Metro, Cora, Profi, Auchan etc. şi în peste 5.000 de magazine din comerţul tradiţional și rețeaua HoReCa. Produsele sunt transportate, procesate, ambalate și distribuite în condiții adecvate de păstrare a aromei și texturii cărnii, de la recoltarea din fermele piscicole internaționale sau capturare”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...