Compania Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, anunță „semnarea unui memorandum de înțelegere privind transferul a 23% din capitalul social al Data Core Systems (DCS), unul dintre furnizorii de top pentru servicii de securitate cibernetică din România”.
Arctic Stream precizează că „finalizarea achiziției este așteptată pentru trimestrul al treilea al acestui an, după încheierea tuturor procedurilor de due diligence. În prezent, valoarea de piață țintă a companiei Data Core Systems SRL este de 43 milioane de lei (circa 8,65 milioane de euro).
Structura tranzacției va fi formată dintr-o componentă cash, respectiv din rezervele constituite din profitul Arctic Stream în anii anteriori (conform strategiei aprobate de acționari), din acțiuni AST și plăți bonus pentru îndeplinirea unor obiective agreate de părți”.
Data Core Systems, fondată în 2012, este cunoscută ca „o firmă în plină ascensiune, la nivel operațional și financiar, într-o piață a serviciilor de cybersecurity aflată în continuă dezvoltare, atât în România, cât și pe plan global. Compania a înregistrat venituri de 30,09 milioane de lei (6,05 milioane de euro) anul trecut, în urcare cu peste 66% față de anul 2020. Pentru 2024, Data Core Systems anticipează venituri de 52,6 milioane de lei (10,5 milioane de euro) și un profit operațional de 4,4 milioane de lei”.
Dragoș Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream: „Prin memorandumul semnat facem un prim pas pentru integrarea business-urilor Arctic Stream și Data Core Systems în ceea ce va deveni cel mai puternic pol de tehnologie în privința integrării de soluții IT și servicii de cybersecurity din România. Ambele companii dețin o bogată experiență în domenii complementare, certificări de la furnizori de top, un portofoliu de clienți extins în mai multe domenii, dar – mai presus de orice – împărtășim aceleași valori și perspective asupra dezvoltării business-ului. Acesta este începutul unui parteneriat strategic în care, împreună, vom deveni unul dintre cei mai puternici jucători pe piața serviciilor IT. Pentru atingerea acestui obiectiv, ne bazăm, în primul rând, pe menținerea și sporirea calității echipei.”
Cristian Mănescu, director general al Data Core Systems: „Data Core Systems se află într-o fază decisivă de expansiune a activității sale, determinându-ne să accelerăm dezvoltarea domeniilor noastre de afaceri prin inițierea unei colaborări strategice cu Arctic Stream. Această companie, recunoscută pentru partajarea principiilor și viziunilor noastre, reprezintă partenerul ideal în acest demers. Suntem profund convinși că diversitatea oportunităților prezentate de piața serviciilor integrate de soluții IT și sectorul cybersecurity ne va permite să evidențiem valoarea adăugată a acestei sinergii. Acest parteneriat nu numai că va sublinia diferențierea noastră în cadrul pieței, dar va asigura, de asemenea, clienților noștri un portofoliu extins de servicii și soluții IT, caracterizat printr-o integrare superioară și o capacitate îmbunătățită de răspuns. Așadar, ne exprimăm întreaga încredere în potențialul acestei alianțe de a genera valoare semnificativă pentru toți stakeholderii implicați.”
Cele două companii consideră că „prioritatea numărul unu a următoarelor luni este colaborarea operațională, aspectele financiare trecând în plan secundar. După realizarea obiectivelor inițiale agreate, se va lua în considerare inclusiv listarea Data Core Systems pe Bursa de Valori București”.
Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este caracterizată ca „o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler”.
Cu o experiență de peste 11 ani, Data Core Systems este „unul dintre cei mai relevanți jucători pe piața de cybersecurity din România, oferind soluții complete și servicii precum prevenirea, detectarea și răspunsul la toate tipurile de amenințări cibernetice. Echipa deține peste 120 de certificări tehnice de cel mai înalt nivel și are parteneriate cu peste 50 de furnizori de tehnologie. Între clienții companiei se numără: 10 dintre primele 10 bănci și principalii furnizori de utilități din România, primele 5 mari firme de asigurări din regiunea CEE, alături companii din telecom, manufacturing, media, retail și alte domenii”.