Anularea sancțiunii impuse de ANRE pentru Energy Gas, obținută de Filip & Company

Date:

Furnizorul de gaze naturale Energy Gas Provider SRL a fost reprezentat cu succes de societatea de avocatură Filip & Company într-un litigiu cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) „privind obligația furnizorilor de gaze naturale de constituire a unor stocuri minime de gaze pe durata sezonului rece”. Echipa care a reprezentat Energy Gas în acest litigiu le-a implicat pe Liliana Dranca (senior associate) și Irina Suătean (associate) din cadrul departamentului de litigii și arbitraje al Filip & Company.

Liliana Dranca – senior associate

Liliana Dranca – senior associate: „Ne bucurăm că decizia Tribunalului București este una favorabilă Energy Gas și îi mulțumim clientului că ne-a acordat încrederea de a-l reprezenta într-un litigiu cu o asemenea miză. Soluția Tribunalului reflectă pe deplin eforturile depuse de echipa noastră pe o perioadă de aproape 5 ani și confirmă corectitudinea poziției Energy Gas față de angajamentele asumate în relația cu clienții și față de normele legale”.

Irina Suăteanassociate

Irina Suăteanassociate: „Ne bucurăm să vedem deschidere din partea instanțelor de judecată atât în abordarea dosarelor din domenii tehnice, cum este sectorul energiei, cât și în efectuarea unei reale analize de proporționalitate a sancțiunii aplicate”. 

Societatea de avocatură informează că „disputa a izvorât cu mai bine de 5 ani în urmă, la finalul anului 2015, când Energy Gas a fost sancționată de către ANRE cu plata unei amenzi în valoare de 500.000 lei pentru încălcarea parțială a obligației de constituire a stocului minim de gaze naturale pentru anul 2015. Peste 75% din stocul minim pe care Energy Gas trebuia să îl constituie, potrivit ordinului emis de ANRE, era aferent unor clienți care nu se mai regăseau în portofoliul Energy Gas la momentul scadenței obligației de constituire a stocului minim. De altfel, unul dintre aceștia nu consuma, în mod uzual, gaze naturale pe durata sezonului rece. Energy Gas a solicitat instanței să înlocuiască sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, în baza principiului proporționalității sancțiunii prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Actul normativ în baza căruia a fost sancționată Energy Gas (Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale) prevedea doar sancțiunea amenzii în cuantum fix de 500.000 lei pentru neconstituirea stocului minim. Cu toate acestea, instanța de judecată poate decide în astfel de situații să aplice avertismentul în locul amenzii, în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001. 

Ca urmare a solicitării Energy Gas, Tribunalul București a decis admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea amenzii aplicate de ANRE cu avertismentul, decizia fiind definitivă”. 

Filip & Company reamintește că „acordă în mod frecvent asistență juridică și reprezentare în litigii și arbitraje complexe din domeniul dreptului administrativ și din domeniul energiei”, fiind „una din societăţile de avocatură de top din România care furnizează asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializaţi în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocaţii Filip & Company au experienţă elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură şi concesiuni, fuziuni şi achiziţii, energie, drept societar, imobiliar, concurenţă, finanţări şi piaţă de capital dar şi dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților. Mai multe detalii despre domeniile de expertiză şi echipa Filip & Company găsiți pe www.filipandcompany.com”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)