Compania Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, anunță că „a încheiat anul 2023 cu o creștere de 35% a profitului net, respectiv cu 54% a veniturilor, față de 2022. Rezultatele depășesc previziunea înscrisă în Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC), anunțat la începutul anului trecut, și creează premisele ca 2024 să fie un an cel puțin la fel de bun.
Profitul net al companiei s-a situat la 9,15 milioane de lei (1,83 milioane de euro), față 6,67 milioane de lei (1,36 milioane de euro), în 2022, fiind mai mare cu 8% față de cel previzionat în BVC (1,7 milioane de euro). Profitul operațional (EBIT) a urcat cu 38%, de la 7,71 milioane de lei, în 2022, până la 10,62 milioane de lei (2,13 milioane de euro), la finalul anului trecut”.
Arctic Stream subliniază că la rezultatele de anul trecut „a contribuit, pe de o parte, extinderea continuă a echipei, la nivel tehnic, operațional și comercial, care a crescut de la 25 de angajați, la finalul 2022, la 32 de angajați și colaboratori, la început de 2024. Pe de altă parte, de-a lungul anului 2023, compania a semnat 5 contracte semnificative (cu o valoare a fiecăruia de cel puțin 10% a cifrei de afaceri din 2022). Unele dintre acestea sunt în derulare pe 2-3 ani și, chiar dacă sunt contracte cadru, fără a reprezenta promisuni ferme de cumpărăre, au un potențial foarte bun de a se concretiza într-o creștere operațională”.
Dragoș Octavian Diaconu (foto), fondator și director general al Arctic Stream: „Rezultatele excelente din 2023, venite după un alt an bun, 2022, atestă că Arctic Stream se menține pe o traiectorie de creștere, pe piața integratorilor de soluții IT din România, iar eforturile întregii echipe sunt din ce în ce mai vizibile. Știam de la bun început că sloganul nostru, Going the Extra Mile, nu va rămâne doar o declarație de principii, ci se va reflecta în rezultate. Mă bucur că, acum, oricine poate vedea în ce s-a concretizat munca noastră. Le mulțumesc colegilor – pentru dedicare, iar partenerilor și acționarilor – pentru încredere. Vom continua să facem ceea ce am dovedit că facem din ce în ce mai bine, fiind atenți la toate oportunitățile de pe piața noastră. Dincolo de sursele de incertitudine privind evoluția economiei, nevoia de infrastructură IT se menține, iar același interes în sporit îl observăm și înspre direcțiile noastre strategice de creștere – cloud și cybersecurity – pe care le urmărim în continuare.”
Vlad Mihu, Chief Operating Officer și acționar al Arctic Stream: „Creșterea cifrei de afaceri și a profitului se datorează nu doar contextului favorabil al pieței pe care acționăm, ci mai ales îmbunătățirii proceselor interne. Atragerea de specialiști, dezvoltarea capacităților tehnice și consolidarea relațiilor în echipă, ne permit să ne asumăm proiecte din ce în ce mai complexe. Deși piața îți poate aduce oportunități, valorificarea acestora la un nivel de excelență necesita multe eforturi pe care ni le asumăm și de care suntem mândri să vedem că dau rezultate. Vom continua să rămânem transparenți, dar prudenți în previziunile pe care le facem, preferând să detaliem cum am reușit să atingem anumite performanțe și obiective, atunci când le-am atins deja. Nu ne dorim să povestim despre planuri care pot fi deturnate de factori care țin de mersul economiei și asupra cărora nu putem avea control.”
Arctic Stream anunță în privința operațiunilor pe piața de capital că în ultimul trimestru din 2023, „a finalizat un program de răscumpărare de acțiuni, care fusese aprobat de acționari, în aprilie 2022. Au fost răscumpărate 80.574 de acțiuni, în valoare totală de 1,94 milioane de lei. Acțiunile răscumpărate rămân la dispoziția conducerii companiei, pentru recompensarea membrilor echipei și atragerea de noi specialiști, când va fi cazul, printr-un program de tip Stock Options Plan”.
Raportul financiar integral al Arctic Stream, cu rezultatele financiare preliminare (neauditate) din 2023, poate fi consultat pe pagina emitentului, de pe site-ul BVB, și pe site-ul companiei.
Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este „o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler”.