Aproape 30.000 de joburi noi au fost postate de angajatori în luna aprilie, în creștere cu 17% față de luna martie și cu peste 40% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când piața muncii era în plină schimbare și adaptare pe fondul epidemiei de coronavirus. Numărul de joburi remote (work from home) continuă să crească de la o lună la alta, iar în luna aprilie a fost înregistrată o creștere de peste 50% față de aceeași lună a anului trecut, semn că România are șanse să mai recupereze anul acesta din decalajul în ceea ce privește rata de penetrare a regimului de muncă remote la nivelul statelor din Uniunea Europeană.

Din totalul locurilor de muncă activate în luna aprilie, 41% au fost din categoria white collar, 36% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 23% au fost joburi pentru poziții de management și coordonare echipe. Cele mai multe joburi noi au fost în domenii precum IT, vânzări, financiar, inginerie și construcții.

În ceea ce privește candidații, cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna aprilie au fost cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (35%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (21%) și de cei cu vârste cuprinse între 45-54 ani (16%).

În luna aprilie,  candidații români au aplicat cel mai mult la joburi din domenii precum vânzări, financiar, IT, Administrativ & Logistică, Inginerie și Construcții, Marketing și BPO.

În ceea ce privește județele care au atras cei mai mulți candidați în luna aprilie, topul continuă să fie condus de București-Ilfov (cu peste 230.000 de aplicări), Timiș (cu aproape 60.000 de aplicări), Brașov (cu peste 40.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu peste 38.000 de aplicări) și Iași și Prahova (cu puțin peste 33.000 de aplicări fiecare).

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna aprilie de către Enel (4.548 aplicanți), Deichmann (2.286 aplicanți), Alpha Bank (2.051 aplicanți), Vodafone (1.969 aplicanți), PepsiCo (1.652 aplicanți) și Hornbach (1.646 aplicanți). 

_________________

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 25.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare, coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști.

DISTRIBUIȚI