Campanie pentru susținerea performanței în paraclimbing

Date:

Organizația neguvernamentală Climb Again, care oferă terapie prin escaladă pentru copiii și tinerii cu dizabilități din toată țara, anunță lansarea campaniei „Devino sponsor invizibil al Echipei Naționale de Paraclimbing”, pentru a ajuta lotul de sportivi de performanță să ajungă la Jocurile Paralimpice și să-și îndeplinească obiectivul de a realiza proiectul 7Summits. Inițiatorii fac o prezentare a sportivilor și a disciplinei pe care o practică:

ONG-ul Climb Again lansează campania „Devino sponsor invizibil al Echipei Naționale de Paraclimbing”

Cei nouă sportivi, 4 cu deficiențe de vedere și 5 cu dizabilitate fizică, au reușit deja să aducă mai multe medalii de aur și argint la Campionatele Mondiale de Escaladă și își doresc să audă imnul național și la Jocurile Paralimpice.

De asemenea, sportivii Climb Again sunt deja la al treilea vârf cucerit, Kilimanjaro (5895m), din proiectul 7Summits – cucerirea celor mai înalte vârfuri ale lumii de pe fiecare continent. Primul pas către această performanță a fost făcut în 2020 de către Alexandru Benchea, culminând chiar de Ziua Națională a României din acest an, cu reușita lui Răzvan Nedu, Adrianei Tofan și a lui Liviu Matei care au ajuns cu steagul tricolor pe „Acoperișul Africii”. Pentru Răzvan Nedu ar fi al 3 -lea vârf cucerit, după Elbrus (5642 metri) si Aconcagua (6962 metri). 

„Sunt foarte mândru de ceea ce am reușit să construim, noi, cei de la Climb Again. Și sunt și mai mândru când îi văd pe acești sportivi minunați cum depășesc orice bariere și arată tuturor tinerilor cu dizabilități că pot avea o viață independentă. Campania aceasta de strângere de fonduri pentru Lotul Național de Paraclimbing, care are ca rezultat numele donatorilor scris în limbajul Braille, s-a născut din realitatea prin care trece orice nevăzător din România. Aceea că se simte de cele mai multe ori invizibil pentru ceilalți, și chiar pentru societate. Noi ne dorim să îi facem vizibili pe sportivii aceștia care trec peste tot felul de limite în fiecare zi.”, a declarat Claudiu Miu, fondator Climb Again. 

Lotul Național de Paraclimbing și-a început activitatea în anul 2016 și a cucerit peste 50 de medalii de aur, argint și bronz la Campionatele Mondiale de Paraclimbing și la alte competiții naționale și internaționale.

Cine dorește să susțină Lotul Național de Paraclimbing, poate accesa https://invizibili.climbagain.ro/

Spotul campaniei https://www.youtube.com/watch?v=B_nFKP5GxWU

Membrii Lotului Național de Paraclimbing:

1.      Răzvan Nedu, 27 ani

Tagline: Lui Răzvan Nedu nimic nu-i stă în drum! Sportiv de performanță, instructor de escaladă și căpitanul Echipei Naționale, Răzvan face tot posibilul să fie, zi de zi, doza de optimism pentru cei din jur. El a cucerit până acum 3 dintre cele mai înalte 7 vârfuri ale lumii.

2.      Cosmin Candoi, 21 ani

Tagline: A ajuns să fie Campion Mondial înainte de a împlini 18 ani. Este o medalie care a venit la pachet cu o serie de responsabilități, însă Cosmin se antrenează zi de zi la Centrul Climb Again, fiind instructor pentru zeci de copii. A urcat steagul României pe podium și în 2023, redevenind campion mondial pentru a doua oară. 

3.      Adriana Tofan, 27 ani

Tagline: Adriana Tofan a ocupat locul 10 la Campionatul Mondial de Escaladă de la Berna din Elveția anul acesta și locul 3 la Paraclimbing Master Imst din Austria în 2022. Escalada o motivează să se antreneze și i-a schimbat viața în bine. Anul acesta a fost unul dintre cei trei sportivi care a urcat pe Vârful Kilimanjaro.

4.      Tonel Botezatu, 23 ani

Tagline: Vine la Centrul Climb Again Iași de mai bine de 1 an, iar de când practică escalada simte că își descopără adevăratul potențial. A realizat că limitele le impunem singuri și tot noi le depășim și că suntem capabili să realizăm multe lucruri daca ne străduim și ni le dorim cu adevărat.

5.      Ștefan Dogaru, 18 ani

Tagline: Deși este unul dintre cei mai noi membri ai Echipei Naționale de Paraclimbing (2023), reușește la cei 18 ani să facă lucruri incredibile și ne inspiră prin motivația și entuziasmul lui. A participat deja la prima tabără paralimpică organizată de Climb Again la Gruiu, județul Argeș.

6.      Alexandru Benchea, 24 ani

Tagline: Alex a participat în 2019 la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Franța și a devenit primul nevăzător român care a urcat pe Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, alături de Cosmin Andron, ghid montan internațional, care i-a fost sprijin. De atunci a escaladat Mont Blanc, Elbrus și Aconcagua. 

7.      Liviu Matei, 24 ani

Tagline: S-a alăturat echipei de paraclimbing în 2021, însă a dat dovadă de motivație și determinare: muncește mult pentru orice îți dorește și face tot posibilul să-l obțină. Își dorește să le ofere mai multor oameni cu dizabilități posibilitatea să descopere frumusețea escaladei. Liviu este unul dintre cei temerari care a cucerit pe 1 decembrie 2023 vârful Kilimanjaro.

8.      Florin Herciu, 47 ani

Florin este din Iași și a început drumul spre performanță prin programul de terapie prin escaladă  ”Peste Limite” pentru tineri și adulți cu dizabilități locomotorii și neuromotorii. Face antrenamente săptămânale și își dorește să meargă spre performanță după o pauză de 22 de ani în sport.  

9.      Maria Herciu, 43 ani

Din Iași, Maria își dorește să facă performanță pentru că asta și-a dorit încă din tinerețe, practicând tenis de masă și atletism. Progresele vizibile din sala de escaladă o impulsionează să continue cu acest sport și o motivează să muncească tot mai mult. Și-a învins frica de înălțime, și-a îmbunătățit condiția fizică, și-a făcut prieteni noi și își dovedește cu fiecare antrenament pe care îl finalizează că (se) poate!

„Trebuie să muncești ca să reușești!” este motto-ul care o motivează pe Maria să devină parte a Lotului Național de Paraclimbing. 

Parteneri campanie „Devino sponsor invizibil al Echipei Naționale de Paraclimbing” – Ogilvy România, Euronews, Guerrilla Radio, Promenada Mall, Blitz TV, Getica OOh si Shutterstock. 

Lotul Național de Paraclimbing al României este sprijinit în acest an de Viva Credit, BRD, Groupama Asigurări, Zuzu, ALD Automotive,  Kaufland, Coca Cola HBC Romania, Comitetul Național Paralimpic, Federația Română de alpinism și escaladă. 

Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Comitetul Național Paralimpic și Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă.  Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...