Caravana Smart City

Date:

Caravana Smart City, cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, proiect inițiat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), aflat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei a fost lansat la București, în perioada 22-24 septembrie în prezența celor mai importanți decidenți.

lansare 8         Evenimentul de la Brașov va avea loc în data de 5 octombrie 2017 și va pune față în față viziunea autorităților locale din Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna cu viziunea societății civile, a mediului universitar, dar și a companiilor care pot dezvolta soluții dedicate pentru regiune, astfel încât transferul de know-how să se producă în mod natural și pentru a putea identifica cele mai bune soluții pentru comunitate, având în permanență în centru beneficiile pentru cetățeni. lansare 3

În contextul în care la nivelul Uniunii Europene se pune problema decarbonării și creșterii energiei din surse regenerabile și cu eficiența energetică, Ministerul Energiei va aduce la cunoștința decidenților locali programele de eficiență energetică pe care le pot accesa, analizând cele mai frecvente situații întâlnite. Conform programului preliminar, un aspect extrem de important este cel dedicat agriculturii inovatoare – smart agriculture, în cadrul căruia vor fi analizate soluții care pot aduce plus valoare regiunii. De asemenea, vor exista module dedicate soluțiilor inteligente pentru managementul deșeurilor, iluminării inteligente dar și înțelegerii și analizării conceptelor care formează orașele inteligente.

Evenimentul face parte din Programul Caravana Smart City, inițiat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și este organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Programul se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, în 12 regiuni ale țării și reunește principalii factori decidenți din administrația publică, alături de  mediul universitar, societatea civilă și principalele companii care oferă soluții inovatoare.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...