Institutul de Studii Financiare (ISF) a organizat evenimentul “Idei de Viitor pentru tinerele generații”, prin care și-a propus să identifice și să valorizeze cele mai bune instrumente de promovare a educației financiare. În cadrul evenimentului, desfășurat în mediul online, au fost prezentate cele trei proiecte câștigătoare ale concursului “Idei de Viitor”, iar profesioniști din piața financiară nebancară și din ISF, împreună cu profesori și studenți, au dezbătut subiecte importante pentru viitorul economiei românești.

Inițiativa reprezintă doar o mică parte din eforturile pe care ISF le depune pentru a crește gradul de educație financiară în rândul românilor, în ultimul timp fiind organizate, în colaborare cu universități de prestigiu și asociații profesionale, numeroase conferințe online și seminarii de specialitate, la care au participat aproximativ 2.000 de studenți.

„Consumatorii trebuie să înțeleagă pe deplin atât beneficiile, cât și riscurile care vin la pachet cu o investiție. Tocmai în acest scop, ISF și Autoritatea de Supraveghere Financiară au construit împreună o paletă de cursuri de educație financiară care se adresează elevilor, studenților, dar și publicului larg. Este esențial ca tinerii și copiii să înțeleagă noțiunile de bază, mecanismele și principiile de funcționare aferente piețelor financiare, astfel încât să-și formeze din timp o bază solidă pentru a putea trece la nivelul următor, atunci când va fi cazul. ISF își propune așadar să devină un integrator al inițiativelor de educație financiară din sectorul financiar nebancar. În ceea ce privește perspectiva, în anul 2021, ISF organizează câteva evenimente important de educație financiară, și aș vrea să amintesc doar două: sesiunile tematice din cadrul sesiunilor de comunicare studențești din cel puțin trei universități partenere și organizarea de sesiuni și de seminarii vocaționale, SmartFIN ISF, în format fizic sau online. Evenimentele organizate împreună cu asociațiile membre ISF vin în întâmpinarea nevoilor studenților în ceea ce privește nivelul de pregătire ca viitori angajați. În anul universitar 2020-2021 au fost organizate 30 de astfel de sesiuni în cadrul a 14 universități, la care au participat în jur de 2.000 de studenți”, a declarat Ovidiu Petru, Vicepreședinte ISF.

Explicația succesului de care s-au bucurat proiectele, consideră  prof. univ.dr. Marian Siminică, Director Executiv ISF, constă atât în deschiderea universitărților partenere, care au promovat inițiativele ISF și au asigurat un cadru propice desfăsurării lor, cât și a suportului oferit de asociațiile profesionale și de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cu ajutorul acestora, Institutul de Studii Financiare a organizat și concursul de promovare a educației financiare de către studenți “Idei de Viitor”, la care s-au înscris 25 echipe din 12 centre universitare.

În cadrul evenimentului „Idei de Viitor pentru tinerele generații” au fost anunțate cele trei proiecte câștigătoare:

  • Economisirea și investirea pe piața de capital, proiect elaborat de echipa Universității Aurel Vlaicu din Arad
  • Pentru că vrei să știi totul despre bani: azi economisești, mâine investești!, proiect elaborat de echipa Universității din Pitești
  • Gestiunea bugetului personal, proiect elaborat de echipa Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

„Avem conferința de premiere a câștigătorilor proiectului “Idei de Viitor”, însă să nu ne gândim că se încheie proiectul. De fapt, noi ne-am propus să identificăm din zona tinerelor generații, din zona studenților, modalități de promovare a educației financiare, pentru că într-un fel gândește un adult, care de exemplu e profesionist în zona serviciilor financiare, și altfel gândește un student, economist, finanțist sau de la specializări complementare. Am fost curioși să vedem lucrul acesta și am văzut: Suntem entuziasmați de ideile cu care au venit! Mulțumesc foarte mult partenerilor din mediul profesional, care  au acceptat să intre în comisiile de jurizare. Deși acordăm premiile, proiectul nu se încheie pentru că efectele de abia acum urmează să se producă. Încurajez toți participanții să distribuie ideile, indiferent că au fost selectate în primele trei sau nu, să le distribuie pe rețelele de socializare, în relația cu colegii, pentru că ei pot să devină ambasadori ai educației financiare”, a declarat prof. univ.dr. Marian Siminică, directorul executiv al ISF.

Comisia care a desemnat proiectele câștigătoare a fost formată din Cătălin Câmpeanu, Director Adjunct ISF, Alexandru Ciuncan, Director Executiv UNSAR, membru CD al ISF, Mihnea Bărbulescu, Director Executiv Erste Asset Management și Eduard Simionescu, Director Greco România, membru CD UNSICAR.

Mesajele membrilor juriului pentru participanți:

Cătălin Câmpeanu, Director Adjunct ISF

  • Am primit și foarte multe proiecte, și foarte bune. Procesul de deliberare nu a fost ușor, nu am ales cu ușurință cele trei proiecte, a fost o concurență foarte mare. Noi ne-am dorit să apelăm la voi pentru a ne adapta mijloacele de comunicare pentru a avea succes mai mare în rândul studenților. E foarte simplu de realizat că modul în care gândim noi nu este neapărat perfect adaptabil noii generații, și așa a fost de fiecare dată: și noi am fost la fel față de părinții noștri, și părinții noștri față de bunici, și va fi la fel pentru voi peste niște ani. Ne bucurăm de succesul acestui proiect! Pot să vă spun că aceste proiecte pe care voi le-ați început, că este doar un început, noi le vom pune în practică. Le veți vedea realizate, și cu sprijinul vostru, deoarece ne dorim să vă implicăm și de aici înainte pentru că, până la urmă, acest proiect este doar o cărărmidă într-un zid, e doar un început, și intenționăm să construim pe baza acestor proiecte, pe baza acestor idei, pentru a crește, până la urmă, gradul de educație financiară”

Alexandru Ciuncan, Director Executiv UNSAR

  • „Sunteți niște adevărați ambasadori ai educației financiare și nu-mi rămâne decât să vă spun că, în continuare, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România va merge în direcția educației financiare: avem șase campanii planificate pentru acest an, totul este digital, totul este dedicat tinerilor. Aceste campanii sunt realizate în mare parte împreună cu ISF și cu alte asociații profesionale din piață. Cred că suntem la început cu toții pe acest drum, însă viitorul e în voi.”

Mihnea Bărbulescu, Director Executiv Erste Asset Management

  • A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să fiu alături de echipa ISF, de invitați și, mai ales, de studenți care ne-au arătat că putem să dormim liniștiți noaptea pentru că pe urmele noastre vor veni profesioniști de marcă. A fost reconfortant pentru mine să văd cât de bine s-au descurcat. Nu există de fapt piețe diferite, ne adresăm aceluiași consumator român, aceluiași cetățean român, și cred că dacă reușim să facem ceea ce face ISF, să punem sub aceeași cupolă toate segmentele piețelor financiare, cred că atunci vom avea succes.”

Eduard Simionescu, Director Greco România, membru CD UNSICAR

  • „Absolut toate proiectele au fost interesante, au prezentat idei noi, dar, ca în orice competiție, cineva trebuie să câștige. Vreau să vă felicit astăzi pe voi, cei care ați câștigat, proiectele voastre sunt cu adevărat ingenioase și vă provoc cu următorul lucru: Călătoria abia începe! E foarte greu să atingi performanța, dar este și mai greu să te menții la acel nivel. De aceea, voi trebuie să continuați acest drum. Un mare compozitor spunea că inspiația îi vine când se uită la stele. Vă invit să priviți către stele, să fiți curajoși și să ajutați la progresul societății, pentru că, până la urmă, educația financiară înseamnă progres.”
DISTRIBUIȚI