Cazacu, XTB: În această perioadă, conflictul din Ucraina poate influența, pe lângă prețul gazelor naturale, al petrolului sau al nichelului, și pe cel al aluminiului, paladiului, titanului sau cuprului, printre altele

Date:

  • În topul producătorilor globali de nichel, Norilsk, compania rusă, este pe locul 1, urmată de Vale, Glencore, cu sediul în Elveția și BHP din Australia.
  • În România, în estimările din Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale s-ar afla 90 milioane de tone de minereuri polimetalice, cu estimări de 30 de grame pe tonă, însemnând un total de 2.700 de tone.
  • Cine se afla de partea cealaltă a trendului, suferind pierderi uriașe? Tsingshan din China, unul dintre marii producători de nichel și oțel inoxidabil. 
  • LME a decis să anuleze tranzacțiile după o anumită oră-prag de marți, iar piața rămâne închisă, pentru moment. 
  • Situația a trezit amintiri ale crizei staniului (cositor) din 1985, când tranzacțiile au fost oprite pentru 4 ani după ce o organizație a producătorilor nu a reușit să susțină, atunci, prețurile, ducând la închiderea unor firme de brokeraj.
  • Tsinghsan, perdantul din China, a primit un pachet de finanțare de la bănci locale și internaționale, iar Indonezia, primul producător la nivel mondial, a spus că va adăuga aprox 0.4 mil de tone la capacitatea sa de aprox. 1 mil. de tone.
  • Referitor la nichel, producătorii auto sunt atenți la dinamica prețului său: la nivelurile actuale, aproape duble față de începutul anului, costul automobilelor ar putea crește. 
  • Ar însemna noi dificultăți pentru încercata industrie, după criza logistică, cea a semiconductorilor, riscul de aprovizionare cu neon și piese de la fabrici din Ucraina și Rusia.

O mișcare de proporții istorice s-a petrecut zilele acestea pe bursa de metale din Londra, LME, unde se tranzacționează, alături de alte metale industriale, nichelul, arată Claudiu Cazacu, Consultaning Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe piețele internaționale. 

De la aproximativ 25.000 dolari/tonă, prețul a ajuns la un record de 100.000 dolari/tonă în doar câteva zile. 

Creșterile ample și alte aspecte de tranzacționare neuzuale atrăgeau de câteva zile atenția că funcționarea pieței are un caracter diferit. 

O ipoteză credibilă părea a fi stresul indus de situația de conflict, riscurile generale de aprovizionare în condițiile în care Rusia produce 5-6% din nichelul utilizat în lume, și 17% din cel cu grad mare de puritate. 

Nichelul este un metal folosit în industrie, la realizarea oțelului inoxidabil, dar și la autovehiculele electrice, esențial pentru un anume tip de baterii cu litiu. 

Importanța sa a crescut odată cu dezvoltarea rapidă a sectorului de mobilitate electrică. 

Segmentul metalelor industriale (considerate de bază) este doar unul dintre cele afectate de conflict, pe lângă cel al energiei, prin petrol și gaze naturale, al îngrășămintelor sau al cerealelor. 

Între câștigători: compania braziliană, gigant în domeniul minereului de fier, Vale, care a investit 17 mld de dolari în firma de minerit Inco din Canada. 

Potrivit unei estimări a unui analist al Itau BBA, fiecare 10.000 dolari în plus la prețul tonei de nichei aduce un profit suplimentar de 1.8 mld. de dolari companiei, care avea o capitalizare de 96 mld. de dolari pe 10 martie, în creștere cu 39.8% față de nivelul din 3 ianuarie anul acesta.

În topul producătorilor globali de nichel, Norilsk, compania rusă, este pe locul 1, urmată de Vale, Glencore, cu sediul în Elveția și BHP din Australia.

În România, în estimările din Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale s-ar afla 90 milioane de tone de minereuri polimetalice, cu estimări de 30 de grame pe tonă, însemnând un total de 2.700 de tone.

Sesiunea de pe 8 martie a adus schimbări dramatice: după o dublare în doar câteva ore, și o creștere de aproape 400% anul acesta, LME a decis să suspende tranzacționarea. 

De la un vârf de 101.365 dolari, cotația a ajuns la 80.000 înainte de a fi oprită. 

Piața era supusă unui ”short squeeze”, o  ”stoarcere forțată” a pozițiilor de vânzare, obligând la cumpărări rapide, aproape fără a lua în considerare prețul, doar pentru a închide o poziție pierzătoare și cu risc de a deveni și mai adânc pe minus. 

Cine se afla de partea cealaltă a trendului, suferind pierderi uriașe? Tsingshan din China, unul dintre marii producători de nichel și oțel inoxidabil. 

A apărut informația (Reuters) potrivit căreia firma nelistată pe bursă vânduse aproximativ 300.000 de tone la un preț între 18 și 19.000 dolari/tonă. 

Odată cu creșterea prețului, garanția necesară menținerii poziției de vânzare, aducătoare de pierderi a crescut, dar pe lângă aceasta, hotărârea de a majora marja de menținere a poziției cu 12.5% ar fi generat o nevoie de capital suplimentar de 675 milioane de dolari. 

Probabil, puși în fața unui astfel de capital, și neavând certitudinea că prețurile vor scădea, administratorii chinezi au decis închiderea poziției, doar că au avut ghinionul de a cumpăra în competiție cu alți traderi, care vedeau risc la adresa ofertei din Rusia, și au generat o apreciere în cascadă.

LME a decis să anuleze tranzacțiile după o anumită oră-prag de marți, iar piața rămâne închisă, pentru moment. 

Situația a trezit amintiri ale crizei staniului (cositor) din 1985, când tranzacțiile au fost oprite pentru 4 ani după ce o organizație a producătorilor nu a reușit să susțină, atunci, prețurile, ducând la închiderea unor firme de brokeraj.

De data aceasta, reacțiile au fost puternice: un fond de hedging a decis să se retragă de pe bursă, iar Cliff Asness, unul din fondatorii AQR, firmă cu active de peste 137 mld de dolari în 2021, a comentat pe Twitter că este unul dintre cele mai rele lucruri văzute în cariera sa. 

Anularea tranzacțiilor estimate la 3.9 mld de dolari se poate reflecta și în disponibilitatea fondurilor și investitorilor individuali de a tranzacționa alte produse, inclusiv metale precum cuprul. 

Nu toată lumea a fost, însă, nemulțumită: prin anularea tranzacțiilor, piața a ”înghețat” la 48.033 dolari/tonă, iar trendul care ducea la costuri enorme pentru producătorii de oțel inoxidabil a fost oprit. 

Totuși, dacă suspendarea va continua, părțile vor trebui să găsească alternative de tranzacționare, atât pentru cantitățile cu livrare, cât și pentru cele utilizate în gestiunea riscului.

Unele semne de normalizare au apărut, cu scăderi de două cifre pentru contractul listat la Shanghai pe 9 martie, după vârful anterior, ajungând la 220.000 yuani (aprox. 34.807 dolari/tonă). 

Pentru a da timp de calmare, și aici, a fost oprită tranzacționarea o zi. 

Tsinghsan a primit un pachet de finanțare de la bănci locale și internaționale, iar Indonezia, primul producător la nivel mondial, a spus că va adăuga aprox 0.4 mil de tone la capacitatea sa de aprox. 1 mil. de tone.

În această perioadă, conflictul din Ucraina poate influența, pe lângă prețul gazelor naturale, sau al petrolului, și pe cel al aluminiului, paladiului, titanului sau cuprului, printre altele. 

Referitor la nichel, producătorii auto sunt atenți la dinamica prețului său: la nivelurile actuale, aproape duble față de începutul anului, costul automobilelor ar putea crește. 

Ar însemna noi dificultăți pentru încercata industrie, după criza logistică, cea a semiconductorilor, riscul de aprovizionare cu neon și piese de la fabrici din Ucraina și Rusia.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...

Accelerator pentru creșterea nivelului de profesionalizare a industriei Influencer Marketing

Start-up-ul MOCAPP anunță o nouă ediție a programului de...

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...