Ce factori de risc sunt prezenți acum în piețe și cum vor influența ei perioada următoare

Date:

În primele 7 luni din acest an, piețele au avut o evoluție preponerent pozitivă. Cu toate acestea, viitorul nu este lipsit de riscuri, cele mai mari fiind cele legate de evoluția pandemică la nivel global.

„Un factor de risc este reprezentat de varianta Delta, care poate duce la impunerea unor restricții și la blocarea anumitor părși din economie la nivel global”, a declarat Radu Puiu, Research Analist XTB Romania,î n cadrul unei discuții care a avut loc cu ocazia evenimentului financiar online „Earnings Report – Cum arată rezultatele financiare pe S1 pe piețele externe”. „Prezumția legată de faptul că sectoarele ciclice ar putea avea de câștigat în perioada următoare, depinde de felul în care va evolua pandemia de Sars-CoV-2, la nivel global. Foarte imporant va fi sentimentul și apetitul pentru risc al investitorilor. Dacă vorbim despre un context în care condițiile monetare relaxate din partea băncilor centrale va fi menținut, apetitul pentru risc și prezența de lichidități din piață vor fi favorabile și astfel randamentele titlurilor de stat vor fi în creștere, pentru că cererea va fi destul de scăzută. Dacă vom asista la un nou val de panică sau traderii se vor reorienta către active de refugiu, atunci am putea să asistăm la un val de cereri pentru astfel de instrumente, care să ducă la o scădere a dobânzilor titlurilor de stat”.

Ciprian Bîrsan, Business Analyst, a completat: „În momentul de față, economia globală se afla într-un moment foarte bun. Există un val 4, pe care l-aș trece la capitolul riscuri, în care vor fi țări care vor avea 25.000 – 30.000 de cazuri noi pe zi. Din punctul meu de vedere este cel mai mare risc pe care îl poate avea economia în acest moment – alte riscuri eu nu cred că există. Dacă efectul acestui val 4 ar fi mult diminuat în viitorul apropiat, economia are toate motivele și toate mecanismele necesare pentru creștere”.

Puiu crede că perioada următoare ar putea aduce și o reorientare a investitorilor, către actiunile ciclice: „Sezonul de raportări financiare ar putea să susțina și o rotație a investitorilor, o reîntoarce a acestora dinspre sectoarele de creștere, care au avut performanțe mai puțin reușite față de așteptări, către acțiuni ciclice. Marja de câștig a fost mai mare în sectoarele ciclice și pentru companiile de tip value. Companiile financiare din SUA au inregistrat o marjă de câștig de 25%, în timp ce sectorul de tehnologie, a avut un ritm de creștere de 10%. Mai mult, marile companii din tehnologie au întampinat greutăți în depășirea performanțelor și așteptărilor din partea investitorilor, aspect care ar putea continua și în trimestrele următoare, pe fondul unei reechilibrari a pieței”.

Bîrsan mizează însă în continuare pe zona de tehnologie, despre care spune ca este „de neoprit”.

Cătălin Chivu crede că eventuale scăderi în perioada următoare ar fi absolut normale. „În ultimul an, am avut doar 2 scăderi mai mari pe indicii americani – ce mai mare fiind de 12,8% pe NASDAQ. Este posibil să avem chiar și 15-20%, dar sunt scăderi absolut normale. Piața caută motive de panică, de scădere și nu le găsește”, concluzioneaza Chivu.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...