Cea mai amplă ediție a programului Huawei Seeds for the Future

Date:

Compania Huawei a organizat a noua ediție a programului „Seeds for the Future”, cea mai amplă ediție de până acum. Au participat 35 de studenți din România și Republica Moldova, care au urmat în București cursuri de abilități tehnice și de pregătire interculturală pe parcursul a opt zile, cu experți și profesori, precum Dan Vultur, ofițer securitate cibernetică și protecția datelor al Huawei România, cu care au discutat, în ziua dedicată telecomunicațiilor și securității cibernetice, „despre modul în care Huawei își menține siguranța rețelelor, precum și despre standardele de securitate cibernetică existente la nivel internațional și în Europa”. De asemenea, studenții au avut ocazia să își perfecționeze competențele de public speaking prin seminarii dedicate și să facă o vizită în laboratorul tehnologic al Universității Politehnica din București.

În cadrul ceremoniei de închidere, studenții au fost premiați la categoriile „Best Public Speaker”, „Best Team Leader”, „Sustainability Advocate”, „Best TECH4GOOD Group Project” și „Best Seed of the Year”. Au fost prezenți reprezentanți guvernamentali, ai Huawei România și ai unor universități de top.

Jensen Li, CEO Huawei Romania: „În fiecare an, Huawei reunește în acest program studenți de la universități de top, nu doar din România, ci și la nivel global, oferindu-le o experiență uimitoare, care le poate schimba viața. Scopul nostru este să dăm șansa tinerilor să exploreze tehnologia Huawei de ultimă oră și să-și îmbogățească orizontul cultural. Avem încredere că studenții noștri își vor valorifica la maximum potențialul în anii care urmează și vor contribui din plin la dezvoltarea lumii digitale a viitorului.”

foto Mihnea Popescu, student castigator al premiului Best Seed of the Year_resize

Mihnea Popescu, student câștigător al premiului Best Seed of the Year Award: „Când m-am înscris în cadrul acestui program, mi-am dorit să fac parte dintr-un grup de tineri viitori lideri. În cadrul cursurilor, interacțiunea cu profesorii a fost unică, am putut să iau contact cu o mulțime de personalități importante care fac lucruri ce contează pentru România și pentru lumea în care trăim. Experiența mea în cadrul programului Seeds for the Future a fost un mix între cultură și competențe atât tehnice, cât și non-tehnice. La finalul acestui program, pot spune că am acumulat cunoștințe extraordinar de bogate și că plec cu o viziune către viitor mult mai amplă decât înainte.”

Pentru a putea să absolve programul, studenții au trebuit să participe la competiția TECH4GOOD, care „a presupus lucrul în echipă pentru dezvoltarea unor proiecte tehnologice care să se adreseze unor probleme de actualitate, precum reducerea consumului de energie sau poluarea. Proiectul câștigător realizat de studenți, intitulat ”Helping hands”, constă într-un sistem dedicat de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, ce facilitează supravegherea ușoară a acestora și accesul la servicii de urgență, prin intermediul unui sistem de monitorizare și a unei aplicații ce înglobează inteligența artificială și Cloud computing”.

Toți studenții din cadrul programului Seeds for the Future sunt încurajați să ia parte la competiția internațională TECH4GOOD, care va avea loc la începutul anului 2023, unde vor avea șansa să primească investiții direct de la Huawei pentru proiectele lor.

Organizatorii subliniază că „în România, programul Seeds for the Future se derulează din 2014, contribuind până acum la formarea a peste 300 de studenți pasionați de tehnologia informației și comunicațiilor. Programul reprezintă pentru studenții înscriși o oportunitate de învățare și de perfecționare atât a abilităților tehnice, cât și a celor personale, având un rol important în debutul lor din punct de vedere profesional după absolvirea studiilor”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)