Cei mai înalți stâlpi din Rețeaua Electrică de Transport sunt ridicați printr-o lucrare unică în România, pe Linia Electrică Aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu

Date:

Construirea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă Stâlpu, proiect co-finanțat prin Mecanismul Connectig Europe Facility, avansează în ritm  accelerat. În prezent, echipele constructorului, Electromontaj SA, și ale Transelectrica  finalizează o etapă unică în istoria infrastructurii energetice mari românești, de o complexitate  tehnică extraordinară, respectiv ridicarea celor mai înalți doi stâlpi din Rețeaua Electrică de  Transport a României. Amplasați pe cele două maluri ale Dunării, aceștia au o înălțime de 150  de metri și vor susține conductoarele liniei electrice aeriene ce vor traversa Dunărea. 

Președintele Directoratului, Gabriel Andronache, și Ștefăniță Munteanu, membru al  Directoratului, au vizitat astăzi șantierul de la Cernavodă unde se finalizează înălțarea celui  de-al doilea stâlp, printr-un proces tehnic complex utilizat pentru prima dată în România într-o  lucrare de infrastructură energetică.
„Felicit echipele de specialiști care s-au implicat și dedicat  pentru dezvoltarea acestui proiect esențial pentru consolidarea securității energetice a  României. Creșterea capacității de integrare a energiei regenerabile în rețeaua electrică de  transport este una dintre axele principale ale planului nostru de dezvoltare, iar contribuția liniei  Cernavodă-Stâlpu la atingerea acestui obiectiv este însemnată. Faptul că se realizează o  lucrare de asemenea anvergură în ultimii peste 30 de ani este dovada faptului că se poate!”,  a declarat Gabriel Andronache.  

Demersurile pentru realizarea acestei faze importante a lucrării, respectiv traversarea fluviului  Dunărea, au implicat pregătiri speciale din partea constructorilor și a echipelor de specialiști ai  Transelectrica. Având o înălțime de 150 de metri și o greutate de aproximativ 320 de tone  fiecare, ridicarea stâlpilor s-a realizat pe tronsoane, cu o macara de 600 de tone special adusă  din Germania, într-un proces tehnic unic în România. Pentru construirea fundațiilor unui singur  stâlp s-au folosit 1402 metri cubi de beton și 133 de tone de armătură. Ridicarea unui singur  astfel de stâlp a necesitat un interval de timp de aproximativ 3 săptămâni, în funcție de  condițiile meteorologice.  

Următoarea etapă a proiectului va demara la începutul lunii octombrie și este reprezentată de  tragerea conductoarelor pentru fluviul Dunărea, urmând ca în luna decembrie să fie finalizate  lucrările de construire a liniei electrice aeriene. Ultima lucrare de traversare a Dunării cu o linie  electrică aeriană fost realizată în 1987, fiind vorba despre LEA 400 kV Cernavodă – Gura  Ialomiței.  

Obiectivul de infrastructură Linia Electrică Aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu, o investiție în  valoare totală de circa 75 de milioane de euro, beneficiază de cofinanțare nerambursabilă de  27 de milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – Connecting Europe  

Facility (CEF). Proiectul face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie  electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est (North-South Interconnection East  Electricity) și are rolul de a consolida secțiunea transversală între coasta de vest a Mării Negre  și restul sistemului european, contribuind totodată la întărirea rețelei de transport al energiei  electrice din România, la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și  la integrarea energiei eoliene produse în zona Dobrogea. 

Traseul liniei proiectate are o lungime de 160 de kilometri și străbate teritoriul a trei judeţe:  judeţul Constanța (6 kilometri cu dublu circuit), judeţul Ialomiţa (94 de kilometri cu dublu circuit  și 5 kilometri cu simplu circuit) și judeţul Buzău (54 kilometri cu dublu circuit), cu 22 de unităţi  administrativ teritoriale: Cernavodă, Seimeni, Stelnica, Borduşani, Făcăeni, Vlădeni, Mihail  Kogălniceanu, Gura Ialomiţei, Ţăndărei, Valea Ciorii, Scânteia, Griviţa, Miloşeşti, Padina,  Pogoanele, Smeeni, Gherăseni, Costeşti, Stâlpu, Saligny, Fetești şi Luciu.  

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...