Companii din IT, agricultură și e-commerce, așteptate la bursă

Date:

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) prezintă principalele concluzii ale specialiștilor din piața de capital, care au participat la dezbaterea lunară ”Pulsul Pieței Financiare”. Invitații au comentat tendințele pe termen lung de creștere a burselor, apetitul investitorilor pentru noi tranzacții și rezultatele pe trimestrul al doilea.

Răzvan Raț, Director General Adjunct, BRK Financial Group:

„În piața de capital din România, comparativ cu anul trecut, remarcăm interesul în creștere al investitorilor pentru noi companii. În ultimii trei sau patru ani depozitele bancare au crescut constant și suntem într-un moment în care domină excesul de lichiditate. Astfel, sunt necesare alternative pentru investiții, noi companii sunt așteptate la bursă. Mă bucur că antreprenorii analizează tot mai des această opțiune de finanțare – în afară de bani, bursa contribuie la promovarea afacerii, creșterea vizibilității, se creează o relație mai strânsă cu clienții, aceștia putând deveni și acționari.”

Răzvan Raț, Director General Adjunct, BRK Financial Group

Zuzanna Kurek, Partener Cornerstone Communications:

„Antreprenorii sunt acum interesați să strângă capital din două motive: pentru a-și asigura o stabilitate financiară în cazul unei crize financiare ce ar putea veni ca rezultat al crizei sanitare și pentru a-și asigura lichidități suficiente pentru a garanta continuitatea activității. Vedem în rândul antreprenorilor un interes mai ridicat pentru finanțarea prin intermediul emisiunilor de acțiuni în defavoarea obligațiunilor, deoarece la finanțarea prin acțiuni capitalul nu trebuie returnat la scadență. Din perspectivă sectorială, observăm un interes mai mare al companiilor din agricultură și tehnologie. Dacă ne concentrăm eforturile și în următorii 2-3 ani aducem pe bursă pentru fiecare sector câte un jucător, chiar și din top 5, vom schimba percepția în sector și vom avea mai multe listări.”

Zuzanna Kurek, Partener Cornerstone Communications

Cristian Popa, CFA, Membru Consiliul de Administrație, BNR:

„Creditul bancar și capitalul de investiții de la bursă sunt complementare, ele lucrează foarte bine împreună și mecanismul de transmisie al politicii monetare este mai bun atunci când ai o piață de capital dezvoltată pentru că ea transmite mai departe capitalul în economie. Creditele, împreună cu capitalul de investiții pe care îl atrag companiile la bursă fac un tot. Împreună dezvoltă și finanțează economia, companiile și antreprenorii își dezvoltă ideile, pun capitalul la lucru. Cred că e important să avem această perspectivă, că piețele financiare lucrează bine împreună.”

Cristian Popa, CFA, Membru Consiliul de Administrație, BNR

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

„Piața de capital poate fi un motor puternic de creștere economică pentru România prin listarea companiilor la bursă. În ultima perioadă s-a pus foarte mare accent pe susținerea financiară din partea statului sau pe acordarea de credite bancare facile și cred este momentul să arătăm importanța surselor de finanțare provenite de pe piața de capital. ”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Concursul National Arena Urşilor Junior 2024

Liceeni din intreaga tara au infruntat celebrii ursi din...

PPC blue, noua aplicație pentru telefonul mobil, destinată șoferilor de mașini electrice

PPC Blue, compania din cadrul grupului PPC în România...