Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, lansează concursul de granturi „Creștem împreună”, pentru 10 proiecte care pot contribui la redresarea României după pandemie. Concursul se desfășoară în perioada 1 septembrie-29 noiembrie 2021, în contextul împlinirii a 25 de ani de activitate desfășurată de Nestlé în România.
Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România, subliniază: „Obiectivul Nestlé este acela de îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și de a aduce plus valoare pe termen lung în comunitățile din care facem parte. În această direcție acționăm ca un partener responsabil, pentru a pune împreună bazele unui viitor sustenabil pentru generațiile următoare. Eforturile companiei sunt concentrate pe dezvoltarea de soluții inovatoare, aliniate Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU, astfel încât să oferim consumatorilor produse sănătoase și gustoase, fără a compromite gustul și calitatea acestora. Ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții, am consolidat programul Nestlé for Healthier Kids, am extins activitățile inițiativei Nestlé needs YOUth și continuăm dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu prin inițiativa Nestlé for a Waste Free World. La un an de la criza generată de pandemia Covid-19, lansăm o invitație deschisă către publicul larg, astfel încât împreună să contribuim la redresarea economico-socială a României. După o perioadă dificilă pentru noi toți, așteptăm cu mare interes ideile și proiectele care pot genera schimbări pozitive în România, și vrem să ne bucurăm alături de toți românii cu ocazia aniversării de 25 de ani”.
Organizatorii anunță că „în concurs se pot înscrie startup-uri și organizații non-guvernamentale fără scop lucrativ cu experiență de minimum 1 an în derularea de proiecte sociale, cu rezultate concrete și cel puțin 100 de beneficiari, care au demonstrat transparență și sunt înființate conform legislației din România.
Proiectele înscrise în Concurs trebuie să respecte tema și ariile acestuia:
- Nutriție echilibrată și stil de viață sănătos
- Grija pentru animalele de companie
- Respect pentru planetă, protecția mediului și sustenabilitate
- Sprijin pentru tineri și comunități
- Parenting și creștere armonioasă în primii ani de viață
Concursul se desfășoară conform următoarelor perioade:
- Perioada de înscriere a proiectelor: 1 septembrie-29 octombrie 2021 (ora 23:59)
- Perioada de evaluare intermediară: 1-12 noiembrie 2021
- Anunțarea celor 25 proiecte finaliste: 15 noiembrie 2021
- Susținerea celor 25 proiecte finaliste în fața juriului: 24-25 noiembrie 2021
- Anunțarea câștigătorilor: 29 noiembrie 2021
Sunt eligibile proiectele care au obiective specifice, clar formulate, măsurabile, realiste și bine definite în timp, se desfășoară pe teritoriul României, în perioada ianuarie-decembrie 2022 și au o durată de minimum șase luni consecutive, solicită un grant de maximum 2.500 euro, sunt sustenabile și includ măsuri și indicatori de evaluare a impactului în comunitate.
Proiectele vor fi evaluate de către un juriu format din următorii membrii cu expertiză pe zona de acoperire a proiectelor de acest tip: Cristina Bazavan – bazavan.ro, Lăcrămioara Botezatu – fondator CSRmedia.ro, Daniel Dragomir – Fondator Tech Hub, Florin Ghindă – fondator Romaniapozitiva.ro; Alina Liciu – The Azores Sustainability & CSR Services, Irina Siminenco – Corporate Affairs Manager Nestlé România și Leszek Wacirz – Country Manager Nestlé România. Juriul va desemna cele zece proiecte câștigătoare în funcție de o serie de criterii, precum: impactul, coerența, eficiența și sustenabilitatea acestora.
Proiectul este susținut de Nestlé împreună cu brandurile sale Nescafé, Nespresso, Maggi, Lion, Nesquik, Joe, KitKat, Purina, NAN, Optifibre, care vor oferi fiecare câte unul dintre cele 10 premii, ajungând la o sumă totală în valoare de 25.000 euro”.