Crucea Roșie Română oferă sprijin logistic, uman și material

Date:

Crucea Roșie Română, organizația umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre, anunță că în funcție de solicitările și nevoile locale,„asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare, cu produse alimentare de bază și pachete igienice, conform normelor și standardelor organizației în situații de urgență. Un pachet cu alimente de bază cântărește 12 kg, are valoarea de 90 de lei și asigura necesarul de hrană pentru o familie formată din 3 persoane, pe o perioadă de 2 săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei și conține atât produse de igienă personală, cât și produse pentru igienizarea locuințelor. Pentru persoanele aflate în spații de carantină, Crucea Roșie Română pune la dispoziția personalului calificat al autorităților locale materiale de primă necesitate dislocate din depozitele pentru situații de urgență ale organizației: alimente greu perisabile, apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curățenie, materiale de informare etc. Printr-un memorandum semnat cu Guvernul Românei, Crucea Roșie Română desfășoară o campanie națională de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus. Numărul mare de voluntari și structura teritorială a Crucii Roșii Române permit accesul și desfășurarea campaniei prin distribuirea de materiale de informare la nivel național, atât în mediul urban, cât și în rural. Până acum, voluntarii Crucii Roșii Române au distribuit 10.000 de afișe și 150.000 de broșuri în instituții publice, spații cu aglomerări de persoane, puncte de frontieră etc. Campania de informare continuă în mediul online. În acord cu misiunea și mandatul său, Crucea Roșie Română a făcut demersuri către donatori și parteneri pentru a facilita accesul la produse de igienă unui număr cât mai mare de persoane sau instituții în nevoie. 

Companiile care au susținut până în prezent prin donații acțiunile Crucii Roșii Române sunt: Romgaz, Societatea Conpet, Societatea Oil Terminal SA, Societatea Națională Nuclearelectrica SA, Societatea de Producere a Energiei în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, Electrica Furnizare, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Globalworth Foundation, Unilever, Colgate.

Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române, subliniază:„Crucea Roșie Română râmâne în continurea în prima linie a asistenței umanitare alături de cei aflați în nevoie. Mulțumesc voluntarilor Crucii Roșii Române care joacă un rol în stoparea răspândirii COVID19 și le transmit să fie în continuare vigilenți și responsabili”.

Foto: Centrul de carantină Focșani (foto Crucea Roșie Română)

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...