A început ediţia cu numărul 59 a Cursurilor de vară de limba română, de cultură și civilizație românească organizate de Universitatea din București. Participă 30 de cursanți din Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia, Coreea, Turcia, Rusia, Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Polonia, Bulgaria, Croația, Italia. Unii sunt studenţi la limbi romanice în mari universităţi (Oxford, Cambridge) şi în mod firesc au nevoie să cunoască şi limba română la ea acasă, alţii sunt interesaţi de traductologie, aşa cum sunt şi oameni pe care curiozitatea îi atrage spre mediul românesc, după cum ne informează lector univ. dr. Alexandru Nicolae, directorul Cursurilor de vară.
Actuala ediţie se desfăşoară în perioada 22 iulie-4 august în săli ale Facultăţii de Litere, „în inima culturală şi ştiinţifică a României” – observaţia, comunicată cursanţilor la deschidere, aparţinând profesorului Marian Preda, preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, care a transmis urările de bun venit şi succes şi din partea rectorului Universităţii, prof. univ. dr. Mircea Dumitru. Participanţii au fost salutaţi de asemenea de conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Emil Ionescu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, conf. univ. dr. Oana Chelaru Murăruş, director onorific al Cursurilor de vară, directorul Centrului de Studii Româneşti, lector univ. dr. Ionuţ Geană, director executiv al Cursurilor de vară. Un scurt recital de pian şi câteva secvenţe de teatru-dans au completat momentul inaugural. Urmează activitatea didactică de cursuri intensive de limba română din perspectivă comunicațională, pe niveluri de cunoaştere a limbii, susţinute, aşa cum subliniază organizatorii, „de profesori ai Universității din București, specialiști în lingvistică și comunicare, având o bogată experiență în predarea și testarea LRS (limbii române ca limbă străină) atât în țară, cât și în străinătate, în cadrul lectoratelor României din marile universități ale lumii”. Programul cuprinde totodată conferințe pe teme de cultură și civilizație românească (pentru cursanții avansați), susţinute de profesori universitari, oameni de cultură, artiști, cuprinde şi ateliere (listening intensiv, rădăcini românești în teatru și dansuri tradiționale, obiceiuri și tradiții folclorice românești, cultura tradițională românească, aspecte folclorice și etnografice inedite, multimedia (pentru începători). Perspective spre specificul socio-cultural românesc vor fi (între)deschise prin vizite la muzee, excursii, plimbări și activități recreative în parcuri, vizionări de filme ale regizorilor români premiați la festivaluri internaționale etc. La rândul lor, cursanții vor deveni gazde prin seri multiculturale pe care ei le vor organiza.
Cursurile de vară ale Universităţii din Bucureşti reprezintă cea mai veche inițiativă a unei universități românești de a promova limba și cultura română în lume. Creator a fost marele lingvist Alexandru Rosetti (1895-1990), tradiţia fiind continuată de profesorul Boris Cazacu (1919-1987). Din 1961, indiferent de circumstanţele politice şi economice, Cursurile de vară ale universităţii bucureştene se desfăşoară an de an la nivel academic înalt.