Dezvoltatorul CTP, cea mai bună perioadă de la intrarea pe piaţa locală

Date:

Dezvoltatorul și administratorul pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium CTP „traversează în acest moment cea mai bună perioadă de la intrarea pe piața locală”, apreciază Iuliana Bușcă, Commercial & Business Development Manager, argumentând: „Am reușit să ne îmbunătățim performanțele din 2017 și să accelerăm și mai mult dezvoltarea companiei. Majorarea consumului în România, pe fondul creșterii economice de 6,9% din 2017, s-a aflat la baza cererii din ce în ce mai mari din segmentul logistic și industrial, care s-a manifestat și în prima parte din 2018. În următoarea perioadă, efervescența economică se va diminua în plan local, ajungând la circa 4,0%, conform estimărilor Comisiei Europene. Acest lucru nu va afecta în mod negativ segmentul de piață pe care activăm. În prezent se construiește masiv atât în jurul Bucureștiului, care rămâne cel mai important pol de dezvoltare, cât și în alte orașe din țară, cum sunt Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu. În capitală se caută acum zonele unde s-au efectuat lucrări de îmbunătățire a infrastructurii și unde există potențial semnificativ de dezvoltare, cum ar fi Șoseaua de Centură Vest și Șoseaua de Centură Nord, Autostrada A1”.

Din rezultatele la zi, reţinem: un total de peste 130.000 mp de clădiri terminate în S1 2018 în CTPark Bucharest West (100.000 mp pentru companiile NOD, DSV, Quehenberger), CTPark Timișoara II (depozit de aproximativ 9.000 mp), CTPark Pitești (clădire de 20.000 mp); 400.000 mp, în construcție, jumătate cu termene de finalizare în T1 2019; acorduri încheiate pentru construirea a 140.000 mp de spații industriale și logistice; 60.000 mp, tranzacții în pregătire.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...