Comisia Naţională de
Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează că economia României ar putea creşte cu
4,9% în 2021, influenţată de redeschiderea mediului extern, potrivit
Adevarul.ro
„Per ansamblu, redeschiderea mediului extern va influenţa pozitiv
creşterea economică autohtonă în anul 2021 la 4,9%, urmând totuşi unui an
precedent aflat într-o situaţie relativă de blocaj. Recuperarea este una
prudentă în scenariul actual, comparativ cu potenţialul economic al anilor
precedenţi, criza COVID lăsând urme la nivel structural, mai ales în sectorul
companiilor mici şi mijlocii. Apetitul pentru investiţii va fi ridicat (+7,4%),
fiind susţinut de programele guvernamentale şi de atragerea fondurilor UE”,
arată un raport al CNSP
Consumul este prognozat
să îşi revină, urmând să crească cu 5,1%, faţă de o scădere de 0,8% în acest
an, conform sursei citate. Investiţiile (formarea brută de capital fix), în
scădere cu 3,5% în acest an, s-ar putea majora cu 7,4% în 2021. Inflaţia la
sfârşitul anului este prognozată la 2,8% în 2020 şi 2,5% în 2021 iar cursul de
schimb mediu la 4,84 lei/euro în acest an şi 4,9 lei/euro anul viitor.
Comisia Europeană estimează pentru economia românească o contracţie de
6% în acest an (una dintre cele mai puţin pronunţate din UE, alături de
Polonia, Danemarca, Suedia şi Malta), urmată de o creştere de 4% în anul 2021.