Examene on-line în universități

Date:

Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală „Alma Mater” și asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru în sistemul universitar pentru perioada următoare:

– organizarea examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor parțial în sistem on-line, pe baza autonomiei universitare; în situații excepționale, care impun prezența fizică a studenților, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori

– accesul universităților la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior; universitățile pot verifica rezultatele obținute de candidați la bacalaureat, evitând prezența fizică și o serie de proceduri birocratice la înscrierea pentru admitere

– Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit repartizarea fondurilor aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor și s-a convenit semnarea urgentă a  bugetelor rectificate ale universităților.

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării: ,,În această perioadă, căutăm să simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate, în condiții de siguranță. La fel de important este și procesul de învățare-evaluare on-line din universități și am încredere că toate instituțiile de învățământ superior vor sprijini accesul la educație al studenților”.

Sorin Mihai Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor: ,,A fost o primă întâlnire directă a reprezentanților învățământului superior din România cu doamna ministru Monica Anisie, având ca subiect principal soluțiile pe care universitățile românești le iau în calcul în vederea finalizării anului universitar și organizării admiterii în condiții de siguranță pentru studenți și cadre didactice. Există susținerea Ministerului Educației și Cercetării în vederea asigurării cadrului legal de organizare a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor și împreună gândim varianta cea mai potrivită care să le permită tuturor studenților un acces echitabil la educație”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...