Festival dedicat grădinăritului, activităților în aer liber și familiei

0

Grădinăritului, activităților în aer liber și timpului petrecut în familie le este dedicat Festivalul Grădinii la Brico, găzduit de Pitești Retail Park în perioada 16-18 octombrie, între orele 10:00 și 18:00, în parcarea centrului comercial, în fața magazinului Brico.

Din informațiile oferite de organizatori, reținem că „vizitatorii vor putea descoperi produse și soluții pentru grădină, precum și utilaje și echipamente agricole prezentate de Ruris, Husqvarna, Omac și Agricole Argeș. Oferta este completată de produsele și soluțiile pregătite de Brico, partenerul principal al evenimentului.

Festivalul include și un program de divertisment pentru public, cu DJ și MC, activități pentru familii și personaje pe picioroange costumate în tematica toamnei, care vor interacționa cu vizitatorii și vor anima zona evenimentului.

Vizitatorii își vor putea încerca norocul și la Roata Norocului, unde sunt pregătite 1.000 de premii, iar în proximitatea evenimentului va fi amenajat și un photo corner cu decor de toamnă, dedicat celor care vor să păstreze o amintire din festival. 

Atmosfera va fi completată de opțiuni de gustări disponibile în zona evenimentului, iar în interiorul galeriei comerciale vor fi prezenți și producători locali, cu produse de sezon precum gemuri, dulcețuri, fructe, legume și produse apicole”.