Finalizarea proiectului SME Academy

Date:

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) anunţă finalizarea proiectului SME Academy POCU/227/3/8/117398, cofinanțat din Fondul Structural European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, implementat în perioada 4 mai 2019-19 octombrie 2019, cu obiectivul general de promovare a „unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă din regiunile Nord Est, Centru şi Sud Est, prin oferirea unor cursuri integrate de formare profesională pentru 600 de întreprinzători, manageri și angajați ai departamentelor de resurse umane, în vederea adaptării activității acestora la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv”. Valoare totală a proiectului este de 3,263,629.30 lei (100% finanțare nerambursabilă). Iniţiatorii subliniază că „principalele rezultatele obtinute în urma implmentării proiectului sunt: aproximativ 550 de persoane selectate în vederea participării la programele de formare SME Academy în domenii precum competențe antreprenoriale, planificare strategică, managementul inovării și managementul resurselor umane; minimum 400 de certificate de absolvire emise de ANC care atestă îmbunătățirea competențelor în domeniul antreprenorial a 400 de persoane; minimum 400 de certificate de absolvire emise de CNIPMMR care atestă îmbunătățirea competențelor pentru fiecare din domeniile planificare strategică sau managementul inovării; 104 certificate de absolvire emise de ANC care atestă îmbunătățirea competențelor în domeniul managementului resurselor umane a 104 de persoane; minimum 200 de persoane beneficiare ale serviciilor personalizate de business coaching; cel putin 200 de IMM-uri sprijinite în vederea elaborării unei planificări strategice pe termen lung; 3 mese rotunde regionale la care au fost invitați reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai autorităților publice locale din regiune, reprezentanți ai agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, reprezentanți ai mediului academic; 23 protocoale de colaborare semnate între CNIPMMR și stakeholderi relevanți în vederea susținerii proiectului pe tot parcursul implementării sale; 1 program inovativ de învățare experimentală prin sport la care au participat peste 50 de persoane; 1 aplicție mobilă de training SME Bootcamp pentru formarea, sedimentarea și testarea cunoștințelor”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...