Conducerea Fondului Monetar Internațional recomandă Executivului de la Bucureşti să reorienteze politicile economice dinspre susţinerea consumului către stimularea investiţiilor și să diminueze deficitul bugetar până la 1,5% din produsul intern brut (PIB) în 2020.
În același timp, Băncii Naţionale a României (BNR) i se recomandă să reducă dobânzile la facilităţile de credit şi de depozit din jurul dobânzii de politică monetară.
„Directorii consideră că evaluarea ex post privind România a oferit unele lecţii potenţial utile pentru crearea viitoarelor programe ale Fondului, inclusiv necesitatea de a acorda mai multă atenţie constrângerilor legate de economia politică şi de capacitate, prioritizării şi paşilor reformelor şi situaţiilor financiare ale sectorului privat şi rolului acestora în finanţarea economiei”, arată raportul publicat joi de FMI.
De asemenea, oficialii FMI au realizat câteva constatări asupra motivelor pentru care acordul nu a fost finalizat.
„(Directorii) au notat că, deşi obiectivele politicilor din cadrul programului au fost potrivite în mare măsură, iar unele progrese au fost realizate, paşii înapoi în reformele structurale cheie şi îngrijorările legate de calitatea măsurilor fiscale au împiedicat finalizarea programului”, potrivit raportului FMI.
Totodată, În ceea ce priveşte politica monetară, conducerea FMI recomandă BNR să îngusteze coridorul dobânzilor facilităţilor de credit şi de depozit.
„Directorii au încurajat banca centrală să rămână vigilentă în privinţa presiunilor inflaţioniste în creştere şi să ia în considerare înăsprirea condiţiilor monetare. Ei au recomandat susţinerea unor dobânzi mai mari în piaţă prin îngustarea coridorului dobânzilor şi prin sterilizarea excesului de lichiditate. Acest lucra va crea condiţiile unei creşteri ulterioare a dobânzii de politică monetară”, arată documentul FMI.
În luna aprilie, FMI a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei românești la 4,2%, de la ritmul prognozat anterior de 3,8%, iar guvernul se așteaptă la o rată de creştere a economiei de 5,2% pentru acest an.
e
FMI atenționează asupra riscului de creștere a deficitului bugetar
Date: