FoodIntelForum invitat să susțină dobânzi mai mici la credite – nevoie majoră de finanțare adaptată la ciclurile reale de producție!

Date:

Dupa dezbaterile furtunoase despre impactul tehnologiei în agribusiness de pe data de 7 iulie, dezbaterile de pe data de 8 iulie despre finanțare au fost și mai aprinse.

Food Intel Forum 2020

„Este o temă de o importanță deosebită, pentru că dacă ne lipsește ceva și la cercetare și la agricultură este sistemul de finanțare performant și adaptat nevoilor.

Valeriu Tabara

Sistemul agricol românesc, chiar și cel agroalimentar, se bazează pe ceea ce înseamnă subvenții, fie că sunt subvenții europene, în principal, dar și din fondurile naționale. Și mai puțin forme de colaborare între sistemele financiare pe care le avem la dispoziție. Vedeți și în acest an câte slăbiciuni există în sistemul nostru agricol”, a declarat Valeriu Tabără.

Evenimentul a fost moderat de Gabriel Biriș, Partener Fondator, Casa de Avocatură Biriș-Goran, un surprinzător cunoscător al sectorului, care a reușit să capteze audiența și să provoace speakerii la dezbateri din ce în ce mai aprinse.

Food Intel Forum 2020

László Borbély, consilier de Stat, Cabinet Prim-ministru, a scos în evidență rolul “catalizator” al Departamentul de Dezvoltare Durabilă pe care îl coordonează și care pune la aceeași masă instituțiile vizate ori de câte ori sunt probleme. Borbély a vorbit despre provocările pe care le presupune alimentația sănătoasă în următorii ani, în contextul normelor tot mai stricte anunțate de CE.

Food Intel Forum 2020

Dincolo de cerințele europene, trebuie să avem strategii pe termen lung, „să ne adaptăm la ceea ce ne oferă UE și să ne apărăm interesele la Bruxelles cu mai multă fermitate și competență”, a mai precizat consilierul de stat.

Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a trecut în revstă, cu surprinzător de înaltă competență și cu detalii practice care l-au descoperit implicat direct în tot ce înseamnă agribusiness, toate variantele posibile de finanțare pentru fermierii, producătorii, antreprenorii și instituțiile implicate. Radiografia la zi pe care a făcut-o și soluțiile propuse ar putea să rezolve provocările majore.

Nicolae Istudor

„Cea mai mare problemă a României azi este legată de asigurarea competivității tuturor produselor pe piata europeană și nu numai. Pentru noi este o situație favorabilă faptul că fermierii, cel puțin de dimensiuni mici și mijlocii, au potențial fantastic de a orienta producția către piață, cu condiția ca acele produse să fie lăsate să ajungă la piață”, a declarat Istudor.
Adrian Pintea, directorul general al APIA, a prezentat situația la zi a plăților pentru campania 2019 și a anunțat că este foarte probabil ca avansul pentru plățile din toamnă să se poată face în septembrie, dacă autoritățile de la Bruxelles își dau accordul.

Food Intel Forum 2020

„Ministerul Agriculturii a notificat autoritățile de la Bruxelles cu privire la devansarea plății avansului către fermieri pentru subvențiile din Campania 2020. Este foarte posibil ca la 1 septembrie sau 15 septembrie să înceapă autorizarea plăților. Prin interrnediul APIA se vor face și plătile privind despăgubirile pentru secetă și, de asemenea, pregătim și cinci forme de spriijn pentru zootehnie”, a anunțat Pintea.

Food Intel Forum 2020

Constantin Boștină, președintele ASPES și director al revistei Economistul, le-a cerut bancherilor să micșoreze dobânzile pentru creditele agribusiness, producție alimentară și de băuturi, respectând realitatea ciclurilor de producție și a specificului activității. „Populația prin depozite finanțează băncile și profitul lor, nu băncile finanțează economia și agricultura. Asta trebuie să înceteze imediat, dobânzile bancare trebuie să scadă la un nivel corect. Invit Revista FoodBiz, Agrostandard, #RomaniaFuncționează, FoodIntelForum și toata presa românească alături de avocați și oameni de afaceri să ceară băncilor dobânzi mai mici la credite!”

Codruț Nicolau, director general adjunct Patria Bank, a încercat să răspundă conducătorului revistei Economistul și să protejeze sistemul bancar, trecând în revistă criteriile în funcție de care băncile țin seama la acordarea de credite, dar și modul cum este monitorizat beneficiarul.

„Nu toate băncile din România știu să finanțeze agricultura și mă refer la ceva foarte specific. Finanțarea agriculturii nu se face la fel ca finanțarea producției de haine, nu se face la fel ca și comerțul de încălțăminte. Finanțarea agricuturii are specificul ei, ar trebui făcută de oameni cu dublă specializare, atât de agro, cât și de bancher. Nu toate băncile au această diferențiere”, a precizat Nicolau.

Dar FoodIntelForum, probabil cel mai important și mai mare eveniment destinat agribusiness-ului în acest început de vară, a reușit să-i țină împreună pe speakeri și participanți în discuții care se prelungesc și acum la ceas de  seară când scriu aceste rânduri.

Food Intel Forum 2020


Competența și profesionalismul care răzbat din aceste discuții ar trebui transferate de Guvern și autorități în politici chiar mai competente.
FoodIntelForum, ediția a III-a, 25 iunie-14 iulie, precum pământul uscat care absoarbe cu lăcomie apa, adună informații și încearcă să ude cu finanțe cât mai multe uriașul domeniu al foodbiz-ului românesc.
Toată suita de evenimente este susținută de Computerland România, partener Gold; Casa de Avocatura Biriș-Goran; CEC Bank, Ana Pan, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.

Food Intel Forum 2020

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate