Forum de Afaceri Brazilia – România în ultima săptămână a lunii mai 2024

Date:

Președintele Camerei de Comerţ și Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, s-a reîntâlnit cu E.S. Ricardo Guerra de Araújo, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federative a Braziliei în România. La întrevedere au participat Ronaldo Lima Vieira, consilier și Beatrice Trocinescu, asistent la departamentul comercial în cadrul ambasadei, iar din partea CCIB, Gabriela Iftene, director executiv și Mircea Toader, coordonator relații internaționale. 

CCIB precizează că, „urmare întâlnirii din 19 decembrie 2023 și în vederea concretizării unor acțiuni de colaborare între cele două instituții, E.S. Ricardo Guerra de Araújo a anunțat intenția Ambasadei pe care o conduce de a organiza un Forum de Afaceri Brazilia – România, adresând CCIB propunerea de a fi parteneră în pregătirea, gazduirea și desfășurarea evenimentului.

Preşedintele Stocklosa a prezentat invitaților experiența și tradiția CCIB în organizarea unor astfel de evenimente, unele denumite Ziua Oportunităților de Afaceri (ZOA), altele Forum de Afaceri, exemplificând cu cele mai recente (ZOA R. Moldova şi Forum de Afaceri România-Portugalia) oferind parteneriatul CCIB în organizarea Forumului de Afaceri Brazilia – România. 

S-a convenit ca evenimentul să fie organizat în parteneriat de CCIB și Ambasada Braziliei în România, la Palatul CCIB, în ultima săptămână a lunii mai a.c., specialiștii celor două părți urmând să pună de acord programul și să asigure diseminarea invitațiilor în rândul firmelor, companiilor și asociațiilor interesate, precum și a autorităților implicate în promovarea și dezvoltarea relațiilor economice româno-braziliene”.

CCIB subliniază că, „în primele 11 luni ale anului 2023 (date disponibile),  Brazilia a fost principalul partener comercial al României în America Latină, cu o valoare totală a schimburilor de 513,2 milioane USD; a doua piață de desfacere a mărfurilor românești din regiune (170,8 mil.USD), după Mexic și principala țară de origine din America Latină pentru produsele importate de România (342,4 mil. USD)”.

Foto: CCIB

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)