Gebrüder Weiss, 3,7% creștere a business-ului în 2020

Date:

Compania internațională de servicii de transport și logistice Gebrüder Weiss anunță realizarea în anul fiscal 2020 a unei cifre de afaceri nete de 1,77 miliarde de euro, reprezentând o creștere cu 3,7 puncte procentuale comparativ cu anul precedent (2019: 1,71 miliarde de euro).

Wolfram Senger-Weiss, președintele Consiliului de administrație al Gebrüder Weiss, subliniază: „Decisiv pentru bilanțul pozitiv a fost faptul că am rămas flexibili și pe deplin operaționali și în perioada crizei provocate de coronavirus – și asta la nivel global, în toate locațiile noastre. În pofida repetatelor faze de lockdown și a deficitului global de capacitate de transport de mărfuri, am reușit să oferim permanent soluții de transport adecvate. Angajații și angajatele noastre au prestat o muncă excelentă în condiții dificile”.

Wolfram Senger-Weiss, președintele Consiliului de administrație al Gebrüder Weiss

În 2020, compania a lansat portal pentru clienți myGW, care permite accesul facil, rapid și direct la toate serviciile companiei Gebrüder Weiss și furnizează informații în timp real cu privire la comenzile de transport și logistică. Portalul este în acest moment funcțional în Austria, Germania, Elveția, Cehia, Ungaria și Slovacia și se preconizează să fie extins pentru alte țări în acest an. Referitor la noul portal, Wolfram Senger-Weiss spune: „Strategia noastră digitală Best of Both Worlds – constând în interconectarea competențelor fizice cu cele digitale – s-a dovedit un demers de succes tocmai în această perioadă de criză. Am putut demonstra că suntem deopotrivă un partener logistic de încredere și inovator. Feedback-ul pozitiv din partea clienților ne întărește în hotărârea de a ne îndeplini obiectivul strategic“.

De asemenea, anul trecut Gebrüder Weiss a continuat procesul de internaționalizare: a crescut densitatea rețelei de transporturi aerian și maritim de mărfuri, finalizând intrarea pe piețele din Polonia, Coreea de Sud, Malaysia, Australia și Noua Zeelandă. Wolfram Senger-Weiss: „Din pricina posibilităților reduse de călătorie, extinderile au fost realizate aproape peste tot la distanță. Aceasta a reprezentat o provocare deosebită pentru echipele implicate, care au putut însă să se achite cu succes de sarcini mulțumită mijloacelor de comunicare digitale”. Rețeaua internațională a companiei cuprinde acum 170 de filiale în 35 de țări, cu 7.400 de angajați (echivalent cu normă întreagă). În total, compania de logistică a investit peste 70 de milioane de euro în dezvoltarea locațiilor sale, a infrastructurii IT și în achiziții. Cota de capital propriu se menține stabilă la peste 60 de procente, reprezentând un fundament solid pentru reziliența companiei în vremuri de criză precum și pentru capacitatea sa de dezvoltare, în pofida unui context dificil.

Gebrüder Weiss accentuează că „urmărește obiective la fel de clare în ceea ce privește strategia sa de sustenabilitate. În acest sens, se preconizează reducerea emisiilor de CO2 cu zece procente pe an, iar până în 2030 compania își propune să devină neutră din punct de vedere al carbonului. Factorii care vor contribui la atingerea acestui obiectiv includ un număr crescut de instalații fotovoltaice la propriile terminale logistice, precum și o utilizare mai intensă a modalităților de propulsie alternativă pentru autocamioane, cum ar fi energia electrică, gazul sau hidrogenul. Pe lângă aceste măsuri, începând cu anul trecut, clienții Gebrüder Weiss au posibilitatea de a compensa emisiile prin proiecte certificate destinate protecției climatice.

Situația economică volatilă de anul trecut se reflectă în cifra de afaceri a sectoarelor de activitate individuale. Ca urmare a restricțiilor și a închiderii unora dintre afacerile clienților, mai ales în al doilea trimestru, cifra de afaceri în sectorul transport rutier și logistică a scăzut cu 4,3 procente până la 1,10 miliarde de euro (2019: 1,15 miliarde de euro). Pe de altă parte, amplificarea cererii din comerțul online a determinat o creștere de 29 procente pe segmentul de Home Delivery (1,37 milioane de expediții în 2020). În Austria și în mai multe state din Europa de Est, Gebrüder Weiss este lider de piață în acest domeniu. Sectorul transport de mărfuri aerian și maritim a înregistrat o cifră de afaceri de 470 milioane de euro, cu 23,7 la sută mai mare comparativ cu anul precedent (2019: 380 milioane de euro). Pe lângă evoluția favorabilă a afacerilor, mai ales în domeniul transportului aerian, o influență pozitivă a avut-o preluarea Ipsen Logistics. Într-un context caracterizat de ample provocări, DPD Austria, având ca asociat serviciul de coletărie Gebrüder Weiss Paketdienst (GWP), a expediat anul trecut mai mult de 57 de milioane de pachete. Acest volum corespunde unei creșteri de peste zece procente, compania reuşind să facă fata cererii in creștere în contextul crizei coronavirusului”.

Gebrüder Weiss are peste 7.400 de angajați, 170 de locații proprii și o valoare preliminară a cifrei de afaceri anuale de 1,77 miliarde de euro (2020) și se definește prin prezența între „liderii companiilor de servicii de transport și logistică din Europa. Sub umbrela Gebrüder Weiss Holding AG, cu sediul in Lauterach (Austria), pe lângă domeniile principale de activitate reprezentate de transporturi terestre, aeriene și maritime, precum și servicii de logistică, compania cuprinde și o serie de soluții industriale ultraspecializate și filiale locale. Acestea includ companii logistice de consultanță x|vise, tectraxx (specialist în industria întreprinderilor hi-tech), dicall (soluții de comunicații, cercetare de piață, instruire), Rail Cargo (transporturi feroviare) și serviciul de coletărie Gebrüder Weiss Paketdienst, asociat al companiei austriece DPD. Această combinație permite concernului să reacționeze în mod rapid și flexibil la necesitățile clientului. Prin intermediul numeroaselor măsuri de ordin ecologic, economic și social, compania de familie, a cărei istorie în domeniul transporturilor se extinde pe o perioadă de peste 500 de ani, este în prezent cunoscută și ca pionier în domeniul economiei durabile”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)