Grampet Group și Grup Feroviar Român (GFR), recunoscută drept „compania fanion” a grupului, au inaugurat un laborator modern la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Este al doilea laborator modernizat de grup la Facultatea de Transporturi și va fi utilizat de studenții Departamentului de material rulant de cale ferată, care „vor avea acces la aplicații și programe specifice, soluții software performante, prin intermediul cărora vor putea să pună în practică cunoștințele teoretice”.
Gruia Stoica, fondator și președinte Grampet Group: „Inaugurarea acestui nou laborator este o dovadă a angajamentului nostru față de educație. În ziua de astăzi, deficitul major de forță de muncă este una dintre cele mai mari provocări ale industriei feroviare din România. Din păcate, interesul pentru o carieră în acest domeniu a scăzut de-a lungul timpului, iar astăzi găsim din ce în ce mai greu specialiști. Le mulțumim partenerilor noștri de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București pentru șansa de a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de ingineri. Vreau să cred că, în acest laborator, tinerii vor găsi inspirația să devină cei care, prin inovare și curaj, vor modela România de mâine.”
Realizatorii laboratorului subliniază că „lucrările de modernizare au durat aproximativ șase luni și au vizat finisarea spațiului pus la dispoziție de către universitate, montarea unei pardoseli flotante, utilarea sălii cu stații de lucru, unități PC performante și o tablă inteligentă interactivă, pentru a face demonstrațiile practice mai facile pentru profesori și studenți.
În plus față de acestea, tot pentru funcționarea laboratorului, GFR pune la dispoziția universității următoarele elemente: aparat legare; set format din cârlig tracțiune, bară tracțiune și elemente articulație însoțit de elemente elastice de amortizare; robinet AK; semiacuplare aer; distribuitor aer KE1c; regulator SAB DRV 2AT 600; portsabot; sabot; pană sabot; atârnător portsabot; axă triunghiulară; cilindru frână 16″; robinet golire.
De la tehnologie de ultimă generație, până la pereții care povestesc, prin desene, istoria și inovația din transportul feroviar – totul a fost gândit pentru a inspira. Fragmente din inima industriei – schițe ale locomotivei Dema 3000 (locomotivă Diesel Electrică, pe 6 osii), modernizată la RELOC Craiova și componente unice produse la REVA Simeria”.
La evenimentul de lansare, au participat Gruia Stoica – fondator și președinte Grampet Group, Mihnea Costoiu – rector, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Ilona Costea – decan al Facultății de Transporturi, Gabriel Popa – prodecan al Facultății de Transporturi, Amedeo Neculcea – director general, GP Intermodal & lector asociat la Politehnica București, Tudor Prisecaru – președinte al Senatului Politehnica București, Traian Mazilu – director al Departamentului de material rulant de cale ferată, Victor Ponta – consilier onorific al premierului și Cristian Bușoi – fost europarlamentar.