Autori: Georgiana Iancu, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, coordonator al Departamentului de Taxe Indirecte și Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, EY România (foto)
Timpi de livrare mai mari, TVA și taxe vamale de achitat pe loc, plus nevoia de vămuire a bunurilor, totul dublat de necesitatea adaptării sistemelor IT și de personal specializat în operațiuni vamale, acesta este doar vârful icebergului numit ”Brexit” de care se vor lovi operatorii economici români, care au parteneri comerciali din Marea Britanie, începând cu 1 ianuarie 2021.
Având în vedere că semnarea unui nou acord între Uniunea Europeană și Regatul Unit până la finalul perioadei de tranziție este, pe zi ce trece, tot mai puțin realizabilă, să vedem ce va urma din punctul de vedere al taxelor indirecte, unde se vor petrece schimbări imediate și cum s-ar putea pregăti companiile pentru acest moment.
Plata TVA pentru operațiunile vamale de import
Achizițiile din Marea Britanie vor fi supuse unui efort financiar serios, iar plata TVA la momentul importului (cu excepția cazurilor când se aplică o amânare de la plată/scutire) ar putea genera o presiune puternică asupra fluxurilor de numerar.
Acțiune recomandată: obținerea unui certificat de amânare a plății TVA în vamă, în baza atestatului AEO (Operator Economic Autorizat) sau în baza autorizației de vămuire la domiciliu, indiferent de valoarea importurilor din anii anteriori.
Formalități vamale
Importul sau exportul oricărui produs către/din Regatul Unit va presupune depunerea declarațiilor vamale. În cazul anumitor produse (de ex. produse cu dublă utilizare, produse chimice periculoase), liberul de vamă este condiționat de obținerea unor licențe în avans.
Acțiune recomandată: de verificat, în baza codului tarifar (format din 8 cifre), în TARIC (tariful vamal electronic), măsurile comerciale și, implicit, tipul de licențe/autorizații necesare pentru fiecare tip de produs pentru asigurarea tuturor documentelor necesare la momentul efectuării operațiunilor vamale.
Determinarea originii mărfurilor
Odată cu începutul anului 2021, materiile prime de origine Marea Britanie/Uniunea Europeană vor deveni materii prime neoriginare.
Acțiune recomandată: agenții economici vor trebui să-și revizuiască calculul de origine a produselor finite, atât pentru origine preferențială, cât și nepreferențială.
Regimuri speciale și simplificări vamale
Autorizațiile acordate operatorilor economici în baza numerelor EORI obținute din Marea Britanie nu vor mai fi valabile în Uniune, cu excepția cazului în care operatorul economic este stabilit și pe teritoriul UE și are posibilitatea să obțină un număr de înregistrare EORI (un număr unic în Uniunea Europeană, pe care autoritățile vamale sau alte autorități desemnate de către statele membre îl atribuie operatorilor economici și altor persoane interesate) și, bineînțeles, să solicite modificarea autorizației pentru includerea acestui număr.
Pe de altă parte, implementarea unor regimuri speciale (de ex. antrepozit vamal, perfecționare activă) și a simplificărilor vamale vor aduce beneficii operatorilor economici cum ar fi scurtarea timpului de transport și optimizarea fluxului de numerar.
Recent, autoritățile vamale din România au demarat o amplă campanie de promovare a procedurilor simplificate de vămuire, propunând-și să crească operațiunile simplificate de vămuire de la 10% la 25% la nivelul birourilor vamale. De exemplu, procedura cunoscută ca vămuire la domiciliu (actuala înscriere în evidențele declarantului) permite sosirea mijlocului de transport direct la depozitul de destinație, fără a trece pe la biroul vamal. Controlul vamal și liberul de vamă se realizează direct la depozitul/sediul importatorului, cu implicare minimă din partea funcționarilor vamali. În contextul crizei COVID-19, prin implementarea acestei proceduri se diminuează și interacțiunea între angajații societății și funcționarii vamali.
Revizuirea contractelor cu furnizorii/clienții din Marea Britanie din perspectivă vamală și de TVA
O acțiune necesară este și aceea de revizuire a contractelor cu furnizorii și clienții din Marea Britanie, pentru a determina cine are obligația vămuirii mărfurilor, cine suportă taxele vamale de import, în ce măsură se poate atrage răspunderea comercială în cazul invalidării ulterioare a certificatelor de origine puse la dispoziție de exportator, respectiv cine poate aplica scutirea de TVA la export ori deducerea TVA la import. Astfel, identificarea entităților din lanțul de tranzacționare care pot acționa ca exportator din punct de vedere vamal, ca exportator din punct de vedere TVA sau ca importator depind în mare măsură de aranjamentele comerciale dintre părți, în special de clauzele cu privire la transferul proprietății și condițiile de transport.
Circulația produselor accizabile
Circulația produselor accizabile (alcool, tutun sau combustibil) către/din Regatul Unit va necesita formalități suplimentare. În lipsa sistemului EMCS, ce permite în prezent circulația în regim suspensiv, accizele vor deveni exigibile la momentul efectuării formalităților vamale de import.
Acțiuni recomandate: cum circulația în regim suspensiv de accize a acestor produse pe teritoriul Uniunii va fi condiționată de obținerea unor autorizații specifice (de exemplu, antrepozit vamal, tranzit, utilizator final), companiile trebuie să obțină din timp acest tip de autorizații.
În concluzie, recomandăm companiilor o analiză cât mai exactă a tranzacțiilor cu bunuri pe care le vor avea cu Marea Britanie în 2021 pentru a stabili impactul din perspectivă vamală și pentru a identifica acțiunile ce ar trebui pregătite până la sfârșitul anului pentru a-și continua activitatea în condiții optime și fără întreruperi în 2021. De asemenea, este necesară o analiză a contractelor cu partenerii comerciali din Marea Britanie, precum și ajustarea proceselor operaționale și a setărilor de sisteme de gestiune.