Touroperatorul IRI Travel, cu activitate dominantă pe litoralul bulgăresc și pe cel românesc tratate unitar, cu punerea în valoare a specificului fiecăruia, lansează o inovație bazată pe oferte tip early booking pentru sezonul estival 2022: contractarea de pe acum pentru la vară permite o reducere de până la 50%, din costul rezultat se plătește un avans care poate fi de numai 10%, iar diferența se achită cu 10-15 zile înainte de check-in. Câștigul e de ambele părți, semnalează Lucian Bădîrcea, CEO al IRI Travel: turiștii, pentru că plătesc și mai puțin, și nu dintr-odată, hotelierii, pentru că primesc din timp niște bani cu care pot pregăti sezonul.
Experiența proprie și analizele asupra pieței determină touroperatorul IRI Travel să facă observația că în actualitatea preferințelor se află turismul de proximitate. Destinația de litoral România-Bulgaria a înregistrat în 2021 creșteri nu numai față de 2020, ci și față de 2019, iar pentru 2022 tendința de creștere se menține, bazată pe încrederea în siguranța și în condițiile oferite.
În contextul lansării ofertei early booking din acest an sub genericul „Vacanță la Marea Neagră”, Lucian Bădîrcea subliniază: „De-a lungul timpului am observat că mulţi clienţi făceau comparaţii între litoralul bulgăresc şi cel românesc şi atunci am decis să oferim pachete turistice în ambele destinaţii, pentru a le da posibilitatea oamenilor de a diversifica, de a petrece într-o vară un sejur la noi în ţară, iar anul următor în Bulgaria. Cele mai bune tarife se pot obține datorită rezervărilor tip early booking. Turiștii se interesează deja de aceste oferte speciale și au început să rezerve. Până la urmă, ofertele early booking asigură un preț imbatabil și siguranța hotelului și a stațiunii preferate pentru turiști, iar pentru agențiile de turism și pentru hotelieri asigură un rulaj extrem de bine venit cu mult timp înainte de debutul sezonului estival. În cazul litoralului românesc, avem avantajul voucherelor de vacanță, care sunt acordate din nou, precum și avantajul diversificării ofertelor. Iar litoralul bulgăresc atrage prin tarifele imbatabile și prin serviciile all inclusive de calitate, căutate de către toți turiștii dar în special de către familiile cu copii. Observ un optimism destul de ridicat, cel puțin pentru sezonul estival 2022, față de cele două litoraluri dragi nouă: atât cel românesc, cât și cel bulgăresc. Sunt convins că reducerile mari, prețurile excelente și condițiile bune de pe litoralul Mării Negre vor învinge cu siguranță în acest an tulpina Omicron! Avem un litoral al Mării Negre, împărțit între două țări. Dacă reunim ambele părți, această rivieră reprezintă destinația de bază a românilor, ca număr de turiști. Există prețuri pentru toate buzunarele. Dacă Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, mă bucură că și pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii.”