Înregistrarea noului contract de muncă în sectorul bancar

Date:

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizația patronală reprezentativă a sectorului bancar românesc și cele doua federații sindicale reprezentative în domeniu anunță că au marcat cu ocazia Zilei Mondiale a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, „înregistrarea de către autoritățile naționale competente a noului Contract Colectiv de Muncă pentru sectorul bancar semnat în contextul creat de noua Lege a Dialogului Social”. În acest sens, Consiliul Patronatelor Bancare din România comunică:

Cele două federații sindicale reprezentative care au semnat contractul –  Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB) – au anunțat încă dinaintea începerii negocierilor cât și la momentul semnării că vor cere extinderea acestuia la nivelul întregului sector bancar. Acest deziderat poate fi îndeplinit prin avizarea de către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, prezidat de Primul Ministru al României și având în componență confederațiile sindicale și patronale reprezentative, urmată de emiterea unei Hotărâri de Guvern. 

„Am ales această zi dedicată în plan mondial și dialogului pentru dezvoltare fiindcă acum 10 ani, când a fost înființat CPBR, acesta a fost unul dintre obiectivele principale ale organizației noastre patronale. Dezvoltarea necesită dialog constructiv, probat deja în industria noastră de acest al treilea contract semnat. Ne bucurăm că în contextul noii legislații putem afirma că avem un dialog consistent și de impact cu partenerii noștri, pentru viețile oamenilor, colegi și clienți deopotrivă”, a declarat Sergiu Manea, Președintele Consiliului Director al CPBR cu ocazia întâlnirii. 

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a înțtiințat semnatarii asupra înregistrării contractului în data de 13 mai a.c. Potrivit noii legi a dialogului social, oricare dintre partenerii de dialog social implicați în negocierea colectivă la nivel de sector, în situația în care numărul de angajați din companiile membre ale organizațiilor patronale semnatare este mai mare decât 35% din numărul total al angajaților din sectorul respectiv, poate solicita extinderea contractului colectiv de muncă la nivelul tuturor unităților din sector.

Pentru început, noul contract colectiv de muncă va fi aplicabil doar salariaților băncilor membre CPBR, anume Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank, la fel ca și cele două contracte colective precedente negociate la nivel de sector, dar aplicabile la nivel de grup de uniăți. Cele cinci bănci membre CPBR angajează circa jumătate din numărul lucrătorilor din sectorul bancar din România. Federația sindicală FSIF are printre membrii săi sindicate la nivel de unitate din BCR, BRD-GSG și UniCredit Bank, în timp ce federația sindicală FSAB are sindicatul Raiffeisen Bank ca membru care e reprezentat și la nivel de parte patronală în CPBR. 

„O spun cu emoție, sărbătorim un moment istoric în sistemul bancar. Semnarea acestui contract colectiv de muncă ce va putea fi extins la nivelul întregului sector, cred eu că arată dovada respectului reciproc între sindicate și patronate, a spus Adela Bădescu, Președinta FSIF. N-a fost o negociere ușoară, însă a fost o negociere provocatoare și frumoasă”.

La rândul său, Paraschiv Constantin, Președintele FSAB, a subliniat că „deși cultura sindicatelor e diferită de cea a patronatelor, am dovedit că a existat capacitatea de a trece peste anumite obstacole și să avem un contract colectiv de muncă la nivelul unui sector important de activitate din România”. 

Președintele FSAB a subliniat faptul că sectorul bancar este singurul din economie care are un contract colectiv de muncă semnat în acest moment. 

Prezentul contract prevede creșteri, în două tranșe, începând cu luna iunie a acestui an, ale salariulului minim brut superior celui la nivel național, cât și acordarea de plăți compensatorii, dar și noi prevederi privind egalitatea de șanse și interzicerea hărțuirii. Contractul colectiv de muncă semnat astăzi nu înlocuiește contractele colective semnate la nivel de uniăți bancare, ci asigură un set minimal de beneficii privind protecția salariaților din mai multe bănci. CPBR este singura organizație patronală reprezentativă din sectorul economiei private care a semnat până în prezent alte două contracte de muncă similare cu federațiile sindicale reprezentative din sector.

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social a stabilit noi premise și obligații pentru dialogul social la nivel sectorial. Unul dintre obiectivele acesteia a fost acela de a încuraja dezvoltarea mișcării sindicale în acord cu recomandările Organizației Internaționale a Muncii, cu scopul creșterii numărului de contracte colective de muncă și implicit a gradului de protecție a drepturilor salariaților. 

Contractul colectiv de muncă semnat de către CPBR și federațiile sindicale reprezentative poate fi consultat la www.cpbr.ro 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Lansarea unei noi game de PC-uri Maguay

Compania Maguay, caracterizată drept „cea mai veche companie...

Ziua Silvicultorului, marcată de Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația...

CCIR și Romanian Board of Trade Toronto susțin parteneriatul economic România-Canada

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET,...