Întâlnire a preşedintelul Klaus Iohannis cu exponenţi ai IMM-urilor europene

Date:

După cum informează Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, președintele CNIPMMR, Florin Jianu şi prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele de onoare al CNIPMMR, au participat împreună cu o delegație a SMEunited, organizația europeană a IMM-urilor, la o serie de întâlniri de lucru cu președintele României, Klaus Iohannis și cu Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat: „Întrevederile au avut ca scop dezbaterea situației economice europene din perspectiva IMM-urilor, identificarea unor politici publice adecvate care să susțină antreprenoriatul, inovarea și competitivitatea și recunoașterea importanței IMM-urilor pentru economie”.

CNIPMMR anunţă că în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene și pentru a marca importanța antreprenoriatului la nivel european  va organiza sub Înaltul Patronaj al Președintelui României la Palatul Cotroceni, pe 10 aprilie, evenimentul „European Entrepreneurship Forum”, care „va sublinia importanța sprijinirii competitivității antreprenoriale și a IMM-urilor ca o politică matură, proactivă și perenă, care va consolida Europa în fața provocărilor actuale, accentul fiind pus pe internaționalizare și digitalizare ca principală punte pentru a face față acestor provocări”. În contextul dialogului purtat în perspectiva evenimentului, Florin Jianu a menționat: „Europa are nevoie de un nou model antreprenorial și trebuie să treacă de la principiul «Gândiți mai întâi la scară mică», la principiul «Acționați mai întâi la scară mică». Modelul nostru trebuie să fie «O Europă mai unită», astfel, evenimentul pe care îl vom realiza sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, ne propunem să reprezinte un reper istoric pentru următoarea decadă cu privire la mediu antreprenorial european”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...