Investiţie exclusiv privată în centrul socio-medical Hospice de la Adunaţii Copăceni

Date:

Organizația Hospice Casa Speranței – iniţiatoare în ţara noastră a îngrijirii  paliative la standardele cele mai înalte ale ştiinţei de profil – a concretizat o nouă etapă în dezvoltarea aplicării conceptului la noi prin deschiderea primului centru socio-medical din România destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile și familiilor acestora la Adunații Copăceni, aproape de Bucucreşti, în conacul, complexul de clădiri aferente şi domeniul donate în 2013 de familia Florescu, descendentă a profesorului Radu Florescu. În calitate de CEO al organizaţiei Hospice Casa Speranței, Mirela Nemțanu subliniază că noua realizare este centru de excelenţă în specialitate pentru Europa şi Asia..Este o investiţie exclusiv privată de 1,7 milioane de euro. Suma se datorează unor sponsori și donatori care susțin cauza îngrijirii paliative. Principalul sponsor este Kaufland România, al cărui manager pentru CSR, Katharina Scheidereiter, se adresează fără ezitare iniţiatorilor centrului Hospice Casa Speranţei: „Aţi creat un loc care o să rămână!” Punerea în operă efectiv a lucrării de reabilitate a spaţiului – monument de arhitectură – a însemnat numeroase provocări şi condiţionări tehnice impuse de nivelul de degradare a clădirii şi de noua destinaţie, rememorează Mihaela Allardin, director de dezvoltare. Conacul datează din ultimii ani ai secolului XIX, a intrat în 1920 în proprietatea directorului executiv al băncii Marmorosch Blank, a fost preluat ulterior de stat, a servit succesiv ca fermă, grădiniţă, iar la un moment dat a fost abandonat, stare în care a rămas nişte zeci de ani. A renăscut acum sub forma unui suport socio-medical complex, printr-o îmbinare între aport din mediul de afaceri, ştiinţă medicală, intervenţie socială.

Pe scurt, noul centru cuprinde o unitate de îngrijire paliativă pentru copii (12 paturi), spații pentru activități educativ-terapeutice, şase apartamente sociale pentru familii ale unora dintre copii, două garsoniere, un centru educațional, un centru de zi pentru terapii ocupationale, spaţii pentru kinetoterapie, tabere de vară, terapie pentru familii, centru educațional pentru personalul medical.

Directorul medical Dan Malciolu semnalează deschiderea socială şi complexitatea ştiinţifică a îngrijirii paliative pediatrice, atrăgând atenţia asupra unui aspect ignorat, care ţine de educaţie şi cunoaştere: acela că îngrijirea paliativă nu este totuna cu îngrijirea finală, existând pacienţi care pot să aibă în faţă ani, poate zeci de ani de trăit sub spectrul nevoii de sprijin adecvat.

Pentru susţinere materială a cauzei îngrijirii paliative este accesabilă adresa

https://www.hospice.ro/doneaza/ ; detalii, www.hospice.ro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...