JTI continuă să fie Angajator de Top, chiar și în criză

Date:

JTI România a fost recertificată Top Employer (Angajator de Top) pentru a opta oară la rând, situându-se în top trei printre companiile premiate pe plan local. Institutul Top Employers a evaluat practicile JTI referitoare la resurse umane și cultura organizațională, recunoscând condițiile excelente asigurate angajaților, chiar și în actuala criză fără precedent.

„Este o realizare extraordinară să primim acest premiu, în vremurile dificile pe care le traversăm. Pe durata pandemiei, am pus pe primul loc siguranța și starea de bine a oamenilor, reușind să-i protejăm pe cei 1.200 de angajați de concedieri sau șomaj tehnic. Am contribuit la lupta împotriva crizei muncind, plătind salarii și taxe. Am investit mai departe în oameni și în mărci și la fel vom face pe viitor, în România. JTI a continuat să fie un partener de nădejde pentru angajați, bugetul statului și pentru comunitate, o companie rezilientă cu oameni dedicați și profesioniști. Aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor mei din vânzări, din fabrică și de la birouri pentru devotamentul și motivarea de care au dat dovadă în această perioadă care ne-a încercat pe toți”, a declarat Evgeny Nikolsky (foto), General Manager JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Din 1994, când am început să producem local, am continuat să investim în fabrică și în oameni. JTI Manufacturing a fost, în 2009, prima companie din România care a primit certificarea 5S Best in Class, un principiu de bază al sistemului de management Kaizen, care presupune îmbunătățire continuă. Iar recertificarea a continuat. Fabrica a devenit un punct de referință pentru standardele înalte de calitate și profesionalismul oamenilor, fiind recunoscută în cadrul grupului pentru excelență în execuție și eficiență. Aproximativ 70% din ceea ce se produce la București merge la export. Aș vrea să dedic acest premiu angajaților din fabrica JTI și să le mulțumesc foarte mult pentru dedicare și eforturi în aceste timpuri dificile”, a adăugat Jamie Dunlop, Factory Lead, JTI România.

„Această certificare, primită în actualul context, demonstrează încă o dată că JTI este un loc de muncă excelent. Așa cum noi ne bazăm pe oamenii noștri pentru îndeplinirea obiectivelor de afaceri, și ei se pot baza pe practicile companiei pentru a-și atinge propriile obiective de dezvoltare profesională și personală. 2020 a fost un an foarte diferit, dar am fost pregătiți să-i facem față, datorită standardelor noastre referitoare la oameni și cultură organizațională. Sunt impresionată de puterea de adaptare a angajaților, de reziliența și angajamentul lor. Am trecut printr-o încercare grea, care ne-a făcut mai puternici și ne-a pregătit mai bine pentru viitor. Aș vrea să transmit un mesaj și către viitorii angajați. Acest premiu reprezintă o dovadă că JTI oferă oportunități extraordinare pentru carieră și permite oamenilor să-și dezvolte la maximum potențialul și abilitățile”, a precizat Vaida Vegelyte, People & Culture Director JTI România, Moldova și Bulgaria.

La nivel global, JTI a fost recunoscută drept unul dintre cei doar 16 Angajatori de Top.

„Certificarea Top Employer nu este un scop în sine. Pentru noi reprezintă confirmarea că ne-am aflat tot timpul pe calea cea bună, transformând locul de muncă într-un mediu sigur și flexibil pentru toți oamenii noștri, fie că sunt fermieri, cercetători, angajați la birouri sau operatori în fabrică”, a spus Steve Dyer, JTI Vice President, Global Talent Management.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...