Mediul de afaceri, în dialog cu ambasadorul numit al României în R.P.Chineză

Date:

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a organizat la Palatul CCIB o întâlnire a reprezentanților mediului de afaceri cu ambasadorul nominalizat al României la Beijing, Dan Maxim. Scopul întâlnirii l-a constituit cunoașterea „mai bune a problemelor întâmpinate de mediul de afaceri autohton în promovarea relațiilor comerciale și cooperării economice cu R. P. Chineză”.

Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: „Apreciem ca prin numirea dlui Dan Maxim, un foarte bun si experimentat specialist în domeniul relațiilor economice internaționale, în această înaltă funcție, Conducerea țării, Guvernul si MAE acordă importanța cuvenită rolului comerțului exterior și cooperării economice internaționale în politica externă a României. Această preocupare a fost recent confirmată și prin Hotărările de Guvern privind numirea a cinci dintre specialiștii Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) în funcții de consuli generali, inclusiv la Consulatul General al țării noastre de la Shanghai.”

CCIB subliniază că „președintele Stocklosa a menționat că relațiile tradiționale dintre și partenerii chinezi, cele 11 acorduri de cooperare semnate cu diverse camere de comerț și alte instituții din China, precum și faptul că o perioada îndelungată Camera bucureșteană a avut o reprezentanță la Beijing, crează o atractivitate suplimentară pentru CCIB în fața partenerilor din Republica Populară Chineză. CCIB are un parteneriat solid cu instituții, organizații, asociații profesionale și firme din R. P. Chineză”.

Iuliu Stocklosa: „China este un important partener economic și comercial al României, dar schimburile comerciale bilaterale se caracterizează prin cea mai mare debalanță comercială pe care o înregistrează România la nivelul unei țări ! Se impune ca firmele românești să fie mai active pe piața Chinei în vederea majorării exportului și asigurând o tendință de echilibrare a comertului bilateral.”

Ambasadorul Dan Maxim „a făcut interesantă expunere privind situația economică și poziția Chinei în economia mondială, stadiul relațiilor cu accente pe cele economice și schimburile comerciale dintre România și R.P.Chineză, cu referiri la contextul apartenenței țării noastre la UE, provocările care stau în fața firmelor și companiilor românești care doresc să-și promoveze afacerile pe această mare piață. Viitorul șef al misiunii diplomatice române din Beijing a dat asigurări că va acorda o atenție deosebită promovării schimburilor comerciale și cooperării economice cu China cu urmărirea asigurării unei tendințe de reducere a debalanței comerciale înregistrate ca urmare schimburilor comerciale bilaterale.

O parte dintre cei prezenți au susținut puncte de vedere, proiecte și propuneri legate de perspectivele relațiilor economice și comerciale româno-chineze, dintre care pot fi amintite intervențiile domnilor: Dan Moraru, director general adjunct la Departamentul de Comerț Exterior al ARICE, Mihai Andrițoiu, președintele AFPICE – Asociaţia China-România pentru Promovarea Comerțului Internațional și Economiei. Marian Cuzdrioreanu, președintele Patronatului importatorilor și prelucrătorilor de pește – RO-Fish, Paul Mirică, director general, Metarom Industries, președintele filialei București a CONPIROM (Confederația Patronală din Industrie, Agricultură, Servicii). Printre propunerile avansate de participanți conducerii CCIB a fost și analizarea oportunității redeschiderii unei reprezentanțe a camerei bucureștene într-un centru economic important din R.P.Chineză. Evenimentul s-a încheiat cu scurte convorbiri individuale ale participanților interesați cu ambasadorul Dan Maxim, precum și cu discuții B2B între firmele prezente”.

CCIB precizează că, „în primele 7 luni ale anului 2023 (date disponibile), volumul comerțului bilateral, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, s-a diminuat cu 12,2%, ajungând la 4,8 miliarde USD, din cauza scăderii atât a exporturilor românești cu 17,8%, care au înregistrat doar 0,6 miliarde USD, cât și a importurile din China cu 11,3% până la un nivel de 4,2 miliarde USD. Deși se constată o reducere a deficitului balanței comerciale deficitare cu circa 0,4 miliarde USD, nivelul acesteia la 31.07.2023 de 3,6 miliarde USD rămâne cel mai ridicat la nivelul unei țări.

La 31 august a.c. erau înregistrate în România 13.498 firme cu capital din R.P.Chineză cu o valoare a capitalului total subscris de 416 mil. USD, China deținând locul 20 între țările investitoare în țara noastră”.

Foto: CCIB 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Locuri de muncă vacante

Agenții economici din județul Ilfov anunță 2720 de locuri...

Finanțare de 19 milioane euro pentru Mitiska REIM cu asistență asigurată de PeliPartners

PeliPartners anunță că, printr-o echipă coordonată de Carmen Peli,...