MedLife finalizează achiziția grupului Antares Clinic 

Date:

Compania MedLife anunță „finalizarea tranzacției cu grupul Antares Clinic, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din Moldova. Achiziția a fost demarată în cursul lunii iulie a anului curent. În consecință, MedLife ajunge la un număr de 18 clinici și laboratoare și devine deținătorul celei mai mari rețele de diagnostic la nivelul Moldovei. Dincolo de consolidarea regională, grupul își reconfirmă și prin această achiziție poziția de lider de piață, având cea mai mare infrastructură medicală la nivel național.

Înființat în 2006, Antares Clinic pune la dispoziția pacienților o amplă serie de investigații, de la consultații multidisciplinare pentru peste 25 de specialități medicale și servicii de laborator până la investigații imagistice complexe. De toate acestea pacienții din nord-estul țării vor putea beneficia atât în regim fee for service, cât și în regim de abonamente.

Grupul constă în trei unități de mari dimensiuni în regim ambulatoriu situate în Piatra Neamț, Botoșani și Onești, toate dotate cu echipamente performante în zona de imagistică, precum și în două laboratoare aflate în Piatra Neamț și Botoșani. Cifra de afaceri a Antares Clinic la nivelul anului trecut se ridica la 18,3 milioane de lei”.

Mihai Marcu președinte și CEO MedLife Grup: „Integrarea în grup a noului partener, Antares Clinic, va aduce avantaje importante pentru pacienții din zona Moldovei. Astfel, pe lângă prezența din Iași, Galați, Brăila, Piatra Neamț, Roman, Bacău, Suceava și Târgu Neamț, orașe în care avem o amprentă puternică pe zona de clinici și laboratoare, ne vom consolida prezența și mai mult pe zona de imagistică medicală și nu numai. Ajungem astfel la o rețea de 18 unități medicale în această regiune a țării, pacienții având astfel acces nu doar la medici buni, ci și la soluții complete de diagnostic.”

MedLife subliniază că, la ora actuală, „a acumulat cel mai semnificativ know-how în ceea ce privește integrarea și scalarea unui business antreprenorial dezvoltat de medici români, având în portofoliu cel mai mare număr de tranzacții derulate în sectorul medical privat din România. Pe termen mediu și lung, MedLife vizează și tranzacții peste graniță, în mai multe țări din regiune”. 

Grupl MedLife reamintește că „a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Colliers: Prețul locuințelor ar putea crește mai rapid decât salariile  

Scăderea autorizațiilor pentru proiecte rezidențiale și, implicit, a ofertei,...

Top acțiuni deținute de utilizatorii eToro în T3: investitorii individuali susțin acțiunile europene și cumpără acțiunile CrowdStrike și Intel 

Investitorii individuali au achiziționat acțiuni europene în acest trimestru,...