MET Group extinde proiectul Kaba Solar Park din Ungaria

Date:

Compania elvețiană MET Group anunță începerea construcției centralei fotovoltaice „Kaba 2”, situate în estul Ungariei, al șaptelea proiect fotovoltaic dezvoltat de această companie. Operațiunile comerciale vor începe în a doua jumătate a anului 2024.

Compania precizează că „parcul fotovoltaic de 23 MW va acoperi o suprafață de aproape 32 de hectare, pe care vor fi instalate peste 33.000 de panouri solare. Construcția parcului fotovoltaic pe raza orașului Kaba (situat la aproximativ 200 km est de Budapesta) este rezultatul unui efort intern de dezvoltare a unui proiect de tip greenfield demarat după punerea în funcțiune a proiectului MET Kabai Solar Park (KSP), în 2021.

O caracteristică interesantă a acestui proiect este că, în timpul construcției Kaba 2, echipa de management al proiectului va fi susținută și de tehnologia AI (Inteligența Artificială) pentru a urmări lucrările aflate în derulare. Software-ul va analiza datele vizuale captate de drone care vizează toate aspectele construcției, inclusiv respectarea termenilor de execuției și finalizare a proiectului, pentru a preveni erorile și a crește eficiența”.

MET Group este caracterizat ca „furnizor de servicii energetice integrate, cu sediul central în Elveția și operațiuni și active pe piețele gazelor naturale și energiei electrice. MET este prezentă prin subsidiare în 15 țări și 30 de piețe naționale de gaze naturale și în 22 de centre internaționale de tranzacționare. MET a dovedit o experiență vastă în operarea de active energetice verzi (bazate pe surse regenerabile) sau flexibile (din surse convenționale), oferind cea mai largă paletă de sprijin pentru tranziția energetică. Veniturile consolidate ale Grupului MET s-au ridicat în 2022 la 41,5 miliarde euro, volumul total de gaze naturale tranzacționate fiind de 109 BCM, inclusiv contracte futures, iar cel de energie electrică la 67 TWh, inclusiv contracte futures”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...