MET România, 15 ani de activitate pe piața locală de energie

Date:

Compania MET România, parte a grupului elvețian MET, anunță marcarea a 15 ani de activitate continuă pe piața din România: „De-a lungul acestei perioade, compania s-a remarcat drept unul dintre furnizorii importanți de servicii integrate în domeniul energetic, diversificându-și gama de servicii pentru a cuprinde cât mai multe din nevoile clienților: furnizare, consultanță, servicii complexe dedicate producătorilor de energie regenerabilă, echilibrarea consumului clienților și, în curând, producție de energie din surse regenerabile.

În prezent, MET România investește în dezvoltarea competențelor pe fiecare dintre segmentele pieței energetice, cu obiectivul de a rămâne alături de partenerii săi cu soluții moderne, adaptate nevoilor acestora. Înființată în 2009, compania și-a început activitatea pe piața de trading a gazelor naturale un an mai târziu. În 2011, brandul MET România a prins contur, consolidându-și propria identitate pe piața de energie.

În anul 2014 își extinde activitatea și în zona de energie electrică, diversificarea activității companiei reprezentând unul dintre obiectivele de business fundamentale. La dezvoltarea ulterioară a companiei au contribuit două acțiuni strategice: fuziunea cu Repower Furnizare România, din anul 2017 și preluarea RWE Energie în 2018.”

Florin Frunză, CEO al MET România: „Cei 15 ani de activitate MET pe piața din România reprezintă o bornă semnificativă atât pentru noi, echipa locală, cât și la nivel de grup. A fost o perioadă intensă, în care am trecut prin procese de transformare complexe și ne-am construit identitatea de astăzi. MET România este în 2024 nu doar un important jucător pe piața de energie din România, ci și un partener de încredere al multor companii. Deși piața locală a trecut printr-o perioadă dominată de incertitudine, am rămas alături de partenerii noștri, le-am oferit produse competitive și ne-am respectat în totalitate obligațiile contractuale, ceea ce reprezintă, fundația transformării companiei din acești primi 15 ani.”

MET România Energy este caracterizat ca „unul dintre cei mai importanți furnizori locali de servicii integrate în domeniul energetic, cu operațiuni pe piețele gazelor naturale și energiei electrice, care includ activități de furnizare, consultanță, servicii de echilibrare și producție de energie din surse regenerabile. Compania are o experiență de peste 15 ani pe piața locală și este parte din MET Group, cu sediul central în Elveția, subsidiare în 15 țări și activitate pe 30 de piețe naționale de gaze naturale și în 39 de huburi internaționale de tranzacționare”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Rata şomajului în județul Ilfov în iunie 2024

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov...

Fonduri prin platforma Seedblink, pentru elevi din școli și licee

Platforma educațională digitală Spark Generation, din Cluj-Napoca, anunță că...

Împrumut Garanti BBVA Leasing de la BERD, în sprijinul IMM-urilor

Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA...