Miruna Senciuc, noul CEO al sucursalei locale a BNP Paribas Personal Finance (Cetelem România)

Date:

Noul CEO al sucursalei locale a BNP Paribas Personal Finance (Cetelem România) este Miruna Senciuc (foto), prima femeie care conduce executivul din România. Miruna Senciuc are o experiență de 22 de ani în domeniul financiar-bancar; din echipa BNP Paribas face parte din 2004; nouă ani a fost director comercial al Cetelem IFN S.A.; ulterior, a fost la conducerea Departamentul de dezvoltare comercială – linia de retail al BNP Paribas Personal Finance Sediul Central din Paris (2013-2016) şi CEO al BNP Paribas Personal Finance Viena (2016-2019).

Preluând noua funcţie, Miruna Senciuc subliniază: „Sunt încântată de revenirea în țara mea și în compania în cadrul căreia m-am maturizat profesional. Mare parte din echipa actuală mi-a fost alături încă de începuturi și mă bucur că am din nou oportunitatea de a lucra alături de ei. Mă simt onorată să vin la conducerea unei companii cu o istorie de 15 ani pe piața din România al cărei succes se reflectă în parteneriate comerciale puternice, într-un număr de aproximativ 1,4 milioane de clienți și o valoare totală a creditelor acordate de aproximativ 2 miliarde de euro.  Folosindu-mă de experiența mea internațională în cadrul BNP Paribas Personal Finance, în mandatul meu, voi continua să aduc în România soluții inovatoare, să susțin investițiile în digitalizare și să fac toate demersurile pentru ca BNP Paribas Personal Finance să aibă un impact pozitiv in comunitate. În următoarele șase luni îmi voi concentra eforturile în zona de dezvoltare, venind în întâmpinarea clienților și partenerilor noștri cu soluții și produse financiare competitive. Voi continua strategia pe termen mediu și lung, dar voi ramane deschisă și la oportunitățile pe care le oferă piața”.

În context, Csilla Ihasz, CEO BNP Paribas Personal Finance Regiunea Europei Centrale, apreciază că „România este o piață competitivă, cu potențial ridicat și perfomanțe extraordinare, iar filiala locală a băncii este o piesă esențială pentru activitățile companiei în regiunea Europei Centrale. Numirea Mirunei Senciuc în fruntea executivului din România este o alegere strategică. Deși ne confruntăm cu o perioadă în care climatul politico-economic din țară este delicat, am convingerea Miruna va gestiona cu măiestrie operațiunile băncii și va înregistra rezultate excepționale în parcursul mandatului său. Profit de ocazie pentru a-i mulțumi domnului Bruno Leroux pentru implicarea de a care dat dovadă în parcursul celor trei ani petrecuți în fruntea sucursalei din România, îl felicit pentru rezultatele obținute și îi doresc mult succes în noua sa misiune” (CEO al Hello Bank Republica Cehă).

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...