Noi membri în asociația Berarii României

Date:

Producătorii de bere artizanală Zăganu și Bere Sibiu sunt cei mai noi membri ai Asociației Berarii României. Asociația are în prezent 11 membri, considerați „cei mai importanți producători de bere din România, care împreună furnizează 90% din cantitatea de bere consumată în România și producători de materii prime pentru fabricarea berii”. 

Julia Leferman, director general Asociația Berarii României: „Ne bucurăm că familia berarilor se extinde de la an la an. Dacă în 2022 ni s-a alăturat Scorilo, în 2023 urăm bun venit altor doi membri, Zăganu și Bere Sibiu. Asociația reprezintă interesele comune ale industriei de bere. De aceea, include în componența sa atât producători mari, cât și pe cei medii sau mici, dar și furnizori de materii prime agricole necesare în producția de bere: hamei și orz de bere. 2023 a fost un an cu multe schimbări și noi provocări transformate în oportunități de industria berii care ne-a arătat, o dată în plus, că doar împreună suntem mai puternici. De aceea, pășim încrezători în 2024!” 

Laurenţiu Bănescu, cofondator Zăganu: „Ne bucurăm să fim parte din Asociația Berarii României, un for puternic care susține dezvoltarea unei culturii locale autentice a berii la noi în țară. Este o responsabilitate pentru Zăganu, ca producator de bere artizanală încă din 2013, să contribuie împreună cu ceilalți membri ai Asociației la creșterea industriei berii din România.” 

Cosmin Șoaită, fondatorul Berăriei Artizanale Sibiu: „Am găsit multă deschidere din partea Asociației Berarii României atunci când ne-am arătat intenția de a deveni membri. Le mulțumesc celorlalți membri pentru încrederea cu care ne-au învestit. 2024 se anunță un an cu multe provocări, dar sunt convins că avem resursele și motivația să contribuim cu succes la dezvoltarea sectorului berii.”

Compania Fabrica de Bere Bună, care operează brandul Zăganu, este definită ca „o micro-berărie independentă, 100% românească, fondată în 2013 de Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu. În ultimii 10 ani, investițiile s-au ridicat la aproximativ 950 de mii de euro.

Zăganu are o producţie anuală de 4.900 de hectolitri de bere artizanală, nefiltrată, nepasteurizată, fabricată doar din ingrediente uşor de citit şi pronunţat: apă, malţ, hamei şi drojdie. Berea este îmbuteliată şi etichetată semiautomat. Producţia este asigurată de o echipă mică de localnici pricepuţi din comuna Măneciu-Ungureni, în frunte cu maestrul berar Zăganu. Capacitatea de producție este de aproximativ de 8.000 de hectolitri.

Micro-berăria se află la poalele vârfului Zăganu din munţii Carpaţi, aproape de staţiunea Cheia, în satul Măneciu-Ungureni, judeţul Prahova. Zăganu, atât muntele cât şi berea poartă numele unei specii de măiastre de vultur (vulturul bărbos), vânat până la dispariţie în urmă cu 100 ani”.

Înființată în 2016, Berăria Artizanală Sibiu, sub brandul SB, produce la Săliște patru sortimente de bere artizanală: „Blondă, Brunetă, Roșcată și Platinată. Din apă pură din Mărginimea Sibiului, cu ingrediente atent selecționate și multă măiestrie, se făurește o bere după metode tradiționale: nepasteurizată, nefiltrată, naturală.

Alegerea orașului Săliște din Mărginimea Sibiului nu este întâmplătoare. Este o zonă definitorie a Sibiului, cu istorie în produse tradiționale și potențial pentru turismul rural. Legătura cu trecutul și regiunea istorică a Sibiului este păstrată și în identitatea vizuală a sticlelor de bere, prin etichete cu motive și culori din portul tradițional popular săliștean. 

După 12 ani petrecuți în multinaționale, Cosmin Șoaită s-a hotărât să devină antreprenor și să își deschidă propria micro-berărie artizanală. Ideea a avut nevoie de 3 ani de fermentare pentru a deveni realitate. În timpul acesta, Cosmin a studiat în detaliu echipamentele de producție și a făcut cursuri de pregătire la Institutul Francez al Maltului și Berii din Nancy, o instituție reper în domeniul berii, urmate de un stagiu scurt în Belgia la Malterie du Chateau”.

De 19 ani, Asociația Berarii României reprezintă „vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. Din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, aderând la organizația Berarii Europei, fondată în 1958 la Bruxelles.

Producătorii de bere membri ai asociației sunt: Bergenbier, Heineken Romania, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries, Martens, Clinica de Bere, Scorilo, Zăganu și Bere Sibiu. Totodată, din asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Souflet Malt Romania și Asociația Producătorilor de Hamei din România.

Industria berii pune un accent deosebit pe managementul sustenabilității, în sensul eficientizării consumului de apă și de energie în producţia de bere sau în reducerea amprentei de CO₂. De asemenea, este sectorul economiei cu cea mai mare pondere de ambalaje reutilizabile puse în circulație voluntar”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicala, Centrokinetic, se extinde în vestul ţării 

Centrokinetic, în parteneriat cu AGISTA, achiziționează pachetul majoritar al...

Decalogul inspecțiilor fiscale: Ne așteptăm la o presiune penală mai mare în 2024

de Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias, Mihail...

ANALIZĂ XTB: Ferrari a publicat rezultatele vânzărilor. Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru...