Până la 300 mil. EUR sprijin nerambursabil destinat IMM prin noua Măsură POC 4.1.2., pentru depășirea crizei generate de pandemia de COVID-19, în sectoarele agroalimentar, piscicultură sau acvacultură

Date:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, pe 29 aprilie, draftul de OUG pentru POC 4.1.2, o nouă axă de finanțare nerambursabilă destinată capitalului de lucru în sectorul agroalimentar, cu un buget total alocat de aproximativ 300 milioane euro.

  • Grant maxim de 15% din cifra de afaceri pe 2019, dar nu mai mult de 120.000 euro pentru societăți, cooperative și asociații din domeniul agriculturii; Sesiunea s-ar putea deschide pe 25 mai 2022;

Obiectivul schemei îl reprezintă susținerea IMM în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată IMM care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților, arată datele consultate de REI Finance Advisors, una dintre cele mai mari companii de consultanță specializată în atragerea de fonduri nerambursabile din fonduri europene și ajutoare de stat.

Schema prevede o finanțare nerambursabilă pentru diferite tipuri de companii, de la PFA, ÎI, asociații, cooperative, până la IMM.

Granturile pentru capital de lucru sunt disponibile sectoarelor agricultură, piscicultură, acvacultură și industrie alimentară, iar beneficiarii eligibili sunt IMM, cooperative, asociații care dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării acestuia pentru capitalul de lucru, respectiv mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor. 

  • 5.000 euro pentru PFA, ÎI, IMM din domeniile de activitate eligibile, cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;
    15% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 100.000 euro pentru IMM din sectorul agricol, care au înregistrat rulaje cuprinse între 13.501 și 1 milion euro;
  • 15% din cifra de afaceri pe 2019, dar nu mai mult de 120.000 euro pentru IMM din sectoarele pisciculturii și acvaculturii din domeniile de activitate eligibile, care au înregistrat rulaje cuprinse între 13.501 și 1 milion euro;
  • Maximum 100.000 euro pentru IMM din sectoarele agricol și agroalimentar, ale căror afaceri au depășit 1 milion euro;
  • Maximum 120.000 euro pentru IMM din sectoarele piscicultură și acvacultură, ale căror afaceri au depășit 1 milion euro.

Cheltuielile eligibile vizează stocurile cu materii prime, materiale, mărfuri sau alte categorii de stocuri necesare activității, achitarea de datorii curente sau restanțe față de furnizori, cheltuieli cu chiria pe baza de contract încheiat sau redevență, cheltuieli cu achiziția de servicii necesare activității curente, cheltuieli cu achiziția de obiecte de inventar, echipamente, utilaje, instalații sau tehnologii, respectiv plata datoriilor către bugetul de stat.

Roxana Mircea,partener REI Finance Advisors

„În contextul actual de scumpiri în lanț, a creșterii prețului îngrășămintelor, cât și imposibilitatea aprovizionării cu anumite materii prime, această finanțare pentru capital de lucru este o gură de oxigen adresată agriculturii și industriei agroalimentare din România. Schema va suscita un interes major, ne așteptam să se depună între 10.000 și 20.000 de solicitări, însă totul depinde, în mare măsură, de momentul deschiderii sesiunii și de principiile de selecție. Potrivit Ministerului, sesiunea se va deschide pe 25.05, iar contractele de finanțare se vor semna până la 30.06”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Finance Advisors.

Ce domenii sunt eligibile în cadrul Măsurii „Grant pentru capital de lucru în sectoarele agricultură, piscicultură, acvacultură și industrie alimentară”

Conform proiectului propus de MIPE, următoarele domenii și clase de activitate sunt eligibile pentru accesarea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție de autorități în perioada următoare:

A – Agricultură, silvicultură și pescuit

1Agricultură, vânătoare și servicii anexe
11Cultivarea plantelor nepermanente
111Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase
112Cultivarea orezului
113Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor
114Cultivarea trestiei de zahăr
115Cultivarea tutunului
116Cultivarea plantelor pentru fibre textile
119Cultivarea altor plante din culturi nepermanente
12Cultivarea plantelor din culturi permanente
121Cultivarea strugurilor
122Cultivarea fructelor tropicale și subtropicale
123Cultivarea fructelor citrice
124Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase
125Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi
126Cultivarea fructelor oleaginoase
127Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor
128Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor de uz farmaceutic
129Cultivarea altor plante permanente
13Cultivarea plantelor pentru înmulțire
130Cultivarea plantelor pentru înmulțire
14Creșterea animalelor
141Creșterea bovinelor de lapte
142Creșterea altor bovine
143Creșterea cailor și a altor cabaline
144Creșterea camilelor și a camelidelor
145Creșterea ovinelor si caprinelor
146Creșterea porcinelor
147Creșterea păsărilor
149Creșterea altor animale
15Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor)
150Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor)
16Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare
016Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare
0161Activități auxiliare pentru producția vegetală
0162Activități auxiliare pentru creșterea animalelor
0163Activități după recoltare
0164Pregătirea semințelor
03Pescuitul și acvacultura
031Pescuitul
0311Pescuitul maritim
0312Pescuitul in ape dulci
032Acvacultura
0321Acvacultura maritimă
0322Acvacultura în ape dulci
10Industria alimentară
101Producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne
1011Prelucrarea și conservarea cărnii
1012Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
1013Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
102Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor
1020Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor
103Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor
1031Prelucrarea și conservarea cartofilor
1032Fabricarea sucurilor de fructe și legume
1039Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.
104Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale
1041Fabricarea uleiurilor și grăsimilor
1042Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare
105Fabricarea produselor lactate
1051Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor
1052Fabricarea înghețatei
106Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon
1061Fabricarea produselor de morărit
1062Fabricarea amidonului și a produselor din amidon
107Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase
1071Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
1072Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie
1073Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor, cuscusului și a altor produse făinoase similare
108Fabricarea altor produse alimentare
1081Fabricarea zahărului
1082Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase
1083Prelucrarea ceaiului și cafelei
1084Fabricarea condimentelor și ingredientelor
1085Fabricarea de mâncăruri preparate
1086Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice
1089Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
109Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor
1091Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă
1092Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
172Fabricarea articolelor din hârtie și carton
1721Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

De zece ori, angajator de zece: JTI România

JTI este Top Employer (Angajator de Top) pentru al...

Ce trebuie să faci dacă ai primit o notificare de la ANAF cu privire la veniturile obținute din străinătate?

  Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale,...