Parteneriat UNICEF-Poșta Română pentru prevenirea infecției cu Covid-19

Date:

Compania Poșta Română distribuie populației, odată cu trimiterile poștale și cu drepturile sociale (pensii, alocații, șomaj etc.), materiale de informare realizate de UNICEF privind prevenirea infecției cu Covid-19. Adresanți sunt copii, părinți, bunici, tutori, profesioniști care lucrează pentru copii. Scopul este de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înșiși și pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Sunt furnizate recomandări pentru părinți cu privire la modul de a discuta situația actuală cu copiii lor și idei pentru copii de petrecere a acestei vacanțe neprevăzute. Factorii poștali distribuie 540.000 de flyere, pentru început în județele Bacău și Brașov.

Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române: „Poșta Română se implică, cu titlu gratuit, în această campanie de informare. Compania are logistica și resursele umane necesare pentru distribuirea către populație a mesajelor de informare dezvoltate de UNICEF. Participând la această acțiune umanitară suntem «parte din viața oamenilor», așa cum spune și sloganul companiei”.

Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile, care nu au acces la internet și la dispozitive mobile de comunicare. Poșta Română este o companie cu acoperire națională, al cărei sprijin și implicare contează mult în aceste momente”.  

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Decalogul inspecțiilor fiscale: Ne așteptăm la o presiune penală mai mare în 2024

de Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias, Mihail...

ANALIZĂ XTB: Ferrari a publicat rezultatele vânzărilor. Lewis Hamilton, așteptat să conducă brandul spre victorie și pe burse

Ferrari tocmai și-a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru...

Clienții ING au economisit cu 43% mai mult în 2023 față de 2022

ING lansează Statistici, un instrument din Home’Bank, relevant pentru...