Parteneriate între orașele Ghimbav (România) și Alghero (Sardinia, Italia)

Date:

Orașele Ghimbav, din zona Brașovului și Alghero, din Sardinia, Italia, au ca element de asociere specificul regiunilor în care se află situate: ambele zone sunt atractive din multe puncte de vedere, cum ar fi proximitatea unui aeroport internațional (aeroportul internațional din Ghimbav se va deschide cel mai probabil în 2023), activitățile turistice, precum și cele comercial-economice în cele două zone.

Primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, împreună cu o delegație a consiliului local a fost primit de primarul orașului aeroportuar Alghero, Mario Conoci Sindaco, precum și de membri ai consiliului local Alghero, de specialiști din domeniile cultural, economic și portuar. În cursul întrevederii, au fost abordate aspecte privitoare la dezvoltarea de parteneriate în diverse domenii, precum cultură, turism, educație, comerț, economie etc.

Ionel Fliundra şi Mario Conoci Sindaco
©Diana Stroe / ECONOMISTUL

Primarul Ionel Fliundra a subliniat în context: „Colaborările la nivel de orașe în Europa devin tot mai importante deoarece creează proiecte pentru cetățeni și aduc astfel Europa mai aproape de oameni. Ghimbavul este un oraș european care devine tot mai atractiv atât pentru investitori cât și pentru cetățeni iar proiectele noastre sunt menite să crească atractivitatea orașului și calitatea vieții. Discuțiile au fost productive urmând ca în perioada următoare să implementăm schimburi culturale, educaționale, de turism și economice.”

foto ©Christian Macedonschi

La aeroportul din Alghero, a avut loc o întâlnire oficială, unde s-au discutat posibile colaborări și crearea de punți aeriene între Ghimbav și Alghero, Sardinia și Țara Bârsei, fiind ambele destinații turistice de excelență. 

Aeroportul din Alghero are la ora actuala aproximativ 1,5 milioane de pasageri și este în continuă creștere. Cursele oferite de WizzAir de la București spre Alghero sunt aglomerate, anticipând fiabilitatea unor curse de la noul aeroport internațional Brașov-Ghimbav spre Alghero.

La întâlnirea oficială au participat și președintele Asociației Smart City Brașov, Christian Macedonschi, Valentin Iordache, director de operațiuni al BBIA, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Henri Coanda, consilierul local Adrian Toader-Rausch, precum și Maurizio Cucchiara, CEO al companiei My Export Manager, facilitatorul și organizatorul acestor întâlniri.

Christian Macedonschi, președintele Asociației Smart City Brașov, a conchis: „Sunt convins că odată introduse curse între Ghimbav și Alghero, vor decola pline aeronavele din ambele aeroporturi datorită atractivității celor doua regiuni, Țara Bârsei fiind regiunea turistică cea mai dezvoltată și atractivă din România, iar Sardinia o destinație de excelență din Italia. Turismul inteligent se dezvoltă prin parteneriate și colaborări şi mă bucur că am reușit, după ce s-a născut ideea la conferința Smart Aeroport Cities din 9 mai 2022 din Ghimbav, să organizez alături de domnul Maurizio Cucchiara această misiune în Alghero și să punem bazele unei frumoase și benefice colaborări între cele doua orașe. O legătură aeriană între Brașov-Ghimbav și Alghero ar crește colaborările pe plan economic și turistic și ar spori calitatea vieții în ambele regiuni.” 

Delegația oficială română a fost însoțită și de turoperatori, agenții de turism și jurnaliști, pentru a consolida parteneriatul și a dezvolta turismul in ambele regiuni. Oaspeții români au avut întâlniri de lucru cu companii și asociații din turism sarde și au stabilit relații de colaborare. 

Consilierul local Adrian Toader-Rausch, Valentin Iordache – Aeroportul Internațional Henri Coanda şi primarul Ionel Fliundra
foto ©Christian Macedonschi

Întâlnirea a fost organizată în colaborare de Asociația Smart City Brașov, Primăria Alghero prin primarul Mario Conoci Sindaco, departamentul de turism al Primăriei Alghero prin Alessandro Cocco, Consorzio Turistico Riviera del Corallo Alghero și compania My Export Manager, pentru a facilita înfrățirea celor două orașe aeroportuare și dezvoltarea proiectelor economice și turistice comune.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY: programele de transformare au șanse de reușită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman 

96% dintre programele de transformare ajung în puncte de...

România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din...

ANALIZĂ XTB: Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?

Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit...