PE dezbate rezultatele summitului UE privind bugetul pe termen lung, statul de drept, schimbările climatice

Date:

Miercuri, eurodeputații au salutat acordurile privind cadrul financiar multianual, fondul de redresare și obiectivele climatice pentru 2030.

Parlamentul a avertizat, de asemenea, că se așteaptă ca mecanismul statului de drept să fie pus în aplicare cu strictețe

„Am lucrat fără încetare. Negocierile au fost intense, dar ne-am asumat responsabilitatea, am depășit obstacolele și am ajuns la un acord pentru binele Europei”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel. „Acest acord reprezintă un important pas înainte. Dispunem acum de resurse, am consolidat statul de drept printr-o legislație nouă și eficace și am convenit să ne intensificăm obiectivele climatice pentru 2030”. El a subliniat, de asemenea, progresele înregistrate în lupta împotriva pandemiei, precum și cele legate de vaccinare și de redresarea economică. „Europa este mai puternică și se ridică la înălțimea provocării reprezentate de COVID-19”, a adăugat acesta.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a subliniat că Next Generation EU „va duce la cea mai ambițioasă redresare a economiei europene în ultimele decenii”. În ceea ce privește mecanismul statului de drept, ea a subliniat că acordul cu Parlamentul nu a fost redeschis, iar concluziile Consiliului „nu modifică legea”. Președinta Comisiei a salutat, de asemenea, obiectivul de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră. În ceea ce privește viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit, ea a subliniat că nu poate spune „dacă va exista sau nu un acord, dar există o cale către un acord — una restrânsă, dar aceasta există”, în pofida diferențelor care persistă în ceea ce privește condițiile de concurență echitabile și pescuitul. În ceea ce privește vaccinurile împotriva COVID-19, ea a afirmat că primul vaccin ar trebui să fie aprobat într-o săptămână și că scopul este de a începe vaccinarea în aceeași zi în toate țările UE.

DIn partea președinției germane a Consiliului, ministrul de stat Michael Roth a declarat că Europa a învățat din trecut: „Solidaritatea este calea de ieșire din criză; nu lăsăm pe nimeni în urmă”. El a subliniat că Europa este mult mai mult decât o piață internă. „Niciun cuvânt nu s-a schimbat din ceea ce a fost negociat anterior”, a adăugat acesta în legățură cu regulamentul privind statul de drept. În ceea ce privește CFM și fondul de redresare, el a afirmat că, începând de anul viitor, banii pot ajunge la persoanele și regiunile care au avut de suferit și că Europa „s-a ținut de cuvânt”.

Manfred Weber (PPE, Germania) a salutat acordul la care s-a ajuns cu privire la bugetul pe termen lung al UE. „Avem acum mulți bani la dispoziție,1.8 mii de miliarde EUR, în primul rând pentru a fi utilizați pentru solidaritate”. De asemenea, el a salutat mecanismul statului de drept, afirmând că „pentru prima dată, avem o legătură între fondurile UE și respectarea principiilor de bază ale UE. Ne așteptăm acum ca Comisia să fie pregătită să aplice aceste norme în mod independent începând cu 1 ianuarie.”

„Pandemia de COVID-19 ne-a forțat să ne reinventăm”, a declarat Iratxe García Pérez, (S&D, Spania). Acestea sunt realizări fără precedent, a afirmat ea, invocând cadrul financiar multianual și mecanismul statului de drept, care „consolidează valorile noastre”. Ea a salutat, de asemenea, „primul sistem de prime sociale” al UE și fondul de redresare. „Am învățat din criza din 2008 — austeritatea nu poate fi soluția, nu putem exclude persoanele care au cea mai mare nevoie de noi”, a adăugat ea.

Dacian Cioloș (Renew, România) a declarat că 2020 a scos în evidență punctele slabe ale proiectului european. A existat o lipsă de coordonare și solidaritate; frontierele au fost închise. Cu toate acestea, Europa a depus eforturi considerabile pentru a reacționa în fața crizei, invocând fondul de redresare și dezvoltarea unui vaccin. „Am demonstrat că suntem cei mai eficienți atunci când suntem uniți și când împărtășim prioritățile”, a subliniat el. În ceea ce privește statul de drept, el a salutat declarația președintei Comisiei potrivit căreia legea prevalează asupra declarațiilor.

Marco Zanni (ID, Italia) a criticat mecanismul statului de drept, afirmând că „Acordul este ambiguu și artificial, iar tonul festiv al acestei dezbateri, al unei UE absolute, este greșit. Amenințările la adresa suveranității naționale sunt extrem de îngrijorătoare. Unanimitatea este singura modalitate prin care democrația poate fi exprimată în această structură specială.”

Ska Keller (Verzi/ALE, Germania) a declarat: „Este bine să constatăm că, în ultimul ceas, Consiliul European a dat undă verde pentru a sprijini cetățenii și economiile afectate puternic de pandemie.” Cu toate acestea, „există unele tendințe îngrijorătoare care stau la baza acestor decizii. În ultimele săptămâni, guvernele Ungariei și Poloniei au obstrucționat și blocat fondurile de redresare pentru propria lor agendă antidemocratică”, a declarat ea. Ska Keller a afirmat, de asemenea, că „obiectivul privind acțiunile climatice pentru 2030 este încă departe de ceea ce este necesar în conformitate cu consensul științific”.

Johan Van Overtveldt (ECR, Belgia) a salutat acordul la care s-a ajuns cu privire la CFM, argumentând că prioritățile PE au fost incluse în acordul final. „Cu toate acestea, am fi putut face mai mult pentru a concentra bugetul UE pe viitor, în timp ce costurile pandemiei și ale combaterii schimbărilor climatice nu sunt luate în considerare în mod suficient.”

Manon Aubry (GUE/NGL, Franța) a declarat: „Scufița Roșie săracă al UE a fost mâncată de lupul Orbán”, deplângând faptul că ambițiile declarate ale UE, de exemplu în ceea ce privește protejarea democrației, a drepturilor omului sau a climei, nu sunt corelate cu faptele sale. Ea a criticat acordul bugetar pe termen lung al UE, întrucât acesta a ajuns la o sumă cu peste 200 miliarde EUR mai mică decât poziția inițială a PE, aducând mai puține investiții în agricultură, educație, cercetare, mediu și sănătate.

Concluziile Consiliului European/CFM, Condiționalitatea statului de drept și dezbaterea comună privind resursele proprii:

Alocuțiuni introductive ale lui Charles MICHEL, președintele Consiliului, Ursula von der LEYEN, președinta CE, Michael ROTH, Președinția germană

O rundă de declarații ale liderilor grupurilor politice

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...