Piața serviciilor de consultanță în 2018  

Date:

Compania internațională de consultanță în management Horváth & Partners (fondată de prof. dr. Péter Horváth la Stuttgart în 1981, pe piața românească din 2005) estimează că piața serviciilor de consultanță din România a creștere cu circa 6% în 2018 față de 2017 şi înregistrează cifra de peste 200 milioane euro la nivelul principalilor jucători de pe piață. Valoarea serviciilor de consultanță situează România pe locul doi în Europa de Est, după Polonia. Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere a cererii de servicii de consultanță din ultimii cinci ani. Ca volum al cererii, solicitanţii au fost, în ordine, din servicii financiare, sectorul energetic, resurse umane, producție, servicii, companii cu profil tehnologic, media și telecomunicații, retail. Cele mai mari ceșteri de solicitări pentru consultanţă au fost din producție si retail, cu circa 10%. Ca tip de consultanță, cele mai multe solicitări au fost de consultanţă tehnologică, internetul lucrurilor (IoT), inteligență artificială (AI).

Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România, subliniază: „Pentru piața serviciilor de consultanță în management din România, 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani din ultima perioadă. Digitalizarea este, încă din 2017, unul dintre principalele motoare ale pieței. În 2018, am avut un număr semnificativ de cereri de la clienți care doreau să-și crească nivelul de productivitate și să își eficientizeze procesele, astfel că au avut nevoie de consultanță pentru implementarea de servicii digitale. Majorările salariale au pus presiune pe multe companii, determinându-le să aloce mai multe fonduri pentru consultanță în vederea îmbunătățirii performanței și a reducerii de costuri. În ceea ce privește investițiile, din ce am observat, cuvântul de ordine în primul semestru din 2019 va fi prudența, pe fondul noilor modificări legislative”. În ansamblu, continuă Kurt Weber, „2019 se anunță a fi un an extrem de interesant și dinamic pentru segmentul nostru de piață, cel al consultanței în management. Ne așteptăm la creșteri majore în zona de consultanță tehnologică, odată cu avântul global în ce privește automatizările, robotica și tot ce semnifică procesele de Inteligență Artificială. O tendință puternică, manifestată încă din 2017 și care prognozăm că va continua și în următorii cinci ani, este externalizarea în România a operațiunilor unor mari companii europene și americane. Acest proces se mai numește și nearshoring și se realizează în prezent în special cu serviciile de IT. Mai mulți jucători de renume și-au mutat parțial departamentele de dezvoltare pe piața locală, iar în 2018 au consolidat acest proces, printre aceștia numărându-se Porsche Engineering Group în Cluj-Napoca, Continental AG în Sibiu și Timișoara etc. Preconizăm că acest fenomen va continua și în 2019, țara noastră fiind considerată un punct fierbinte al nearshoring-ului serviciilor de R&D (cercetare și dezvoltare) și IT, din Europa”.

 

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)