Piețele cripto evoluează cu prudență

Date:

Săptămâna trecută, piețele cripto au evoluat cu prudență, pe fondul presiunilor macroeconomice sporite emanând dinspre piețele de obligațiuni și de monedă fiduciară.

Bitcoin a început săptămâna tranzacționându-se în intervalul de 18.750 de dolari, dar marți a înregistrat o creștere la peste 20.000 de dolari. Totuși, această revenire nu a fost de durată, iar criptomoneda s-a tranzacționat din nou până în jurul valorii de 19.000 de dolari, unde se menține constant în această dimineață.

Între timp, Ether a început săptămâna în jur de 1.275 de dolari, înainte de a urca marți la peste 1.375 de dolari. De asemenea, prețul nu s-a menținut, token-ul tranzacționându-se actualmente în jurul valorii de 1.280 de dolari. 


Contează consumul de energie pentru cripto?

Una dintre cele mai mari divergențe apărute în urma actualizării Ethereum este discuția cu privire la cat și dacă contează utilizarea energiei în mineritul cripto. Aceasta a devenit un subiect de dispută în special în ultimele săptămâni, multe voci pro-bitcoin expunând importanța consumului energetic. Bitcoin a primit critici în mod constant pentru consumul energetic ridicat, un raport recent comparându-l cu „țițeiul digital”.

Aseară, Michael Saylor, fondatorul MicroStrategy, a scris pe Twitter: „Banii fără energie sunt credit [sic]”. Aceasta este o ironie directă la adresa Ethereum din partea unui maximalist binecunoscut al Bitcoin sau „maxi”. În esență, susținătorii bitcoin susțin acum că, departe de a fi un aspect negativ al designului bitcoin, consumul ridicat de energie al criptoactivului este, de fapt, un avantaj. Raționamentul este că nimic în viață nu este gratuit, iar dacă vrei să demonstrezi valoarea unui lucru, este nevoie de muncă reală pentru a-l obține. 

Ceea ce vedem aici de fapt este că două tabere din ecosistemul cripto aflate într-o competiție dură încep să traseze niște linii de demarcație reale în ceea ce privește viitorul celor mai mari două criptoactive. Se spune că actualizarea The Merge a Ethereum a redus consumul de energie cu aproximativ 97%. În timp ce implicațiile pe termen lung ale actualizării rămân de urmărit, ceea ce este clar este că susținătorii bitcoinului aduc acum câteva argumente clare împotriva acesteia. 


Meta extinde funcționalitățile NFT

Meta, proprietarul Instagram, WhatsApp și Facebook, a anunțat că își extinde funcționalitățile NFT, testate anterior, către toți utilizatorii săi. Totuși, compania pare să se îndepărteze de denumirea specifică NFT, referindu-se în schimb la această caracteristică ca fiind „obiecte de colecție digitale”. 

Va fi interesant de urmărit dacă aceasta va prinde contur ca funcționalitate pe platformele Meta. Piața NFT s-a chinuit în 2022, după un an de glorie în 2021. Dar ideile și tehnologia care stau la baza acesteia sunt încă foarte valoroase. 

Exceptând marketingul și buzz-ul lansărilor, tehnologia NFT stă la baza drepturilor de proprietate într-un ecosistem digital. Internetul a fost mult timp un vest sălbatic al încălcării drepturilor de autor, astfel încât aplicarea unei tehnologii digitale care protejează în mod specific drepturile de proprietate, pe platforme majore sub umbrela Meta, este extrem de relevantă și oportună.

Simon Peters
Simon Peters
Simon Peters este analist în domeniul pieței criptoactivelor al platformei de investiții eToro.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...